Romașcanu, PSD, după anunțul primarului Capitalei: Avem doar la USR doi candidați

Sursă foto: Lucian N. Romascanu

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a spus luni seara în exclusivitate la Digi24, că anunțul lui Nicușor Dan cu privire la candidatura sa la prezidențialele de anul viitor a fost primit cu „surprindere” și „stupoare” de către social-democrați. „Ne-am obișnuit, din păcate, ca atunci când vrem să construim ceva, cineva să vină să spună că e mai bine altfel”, a spus Romașcanu. „Cel mai bine era să avem un candidat care să câștige din primul tur, pentru a nu avea emoții. Iată că în acest moment avem doar la USR doi candidați” a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

„Ne-am obișnuit, din păcate, ca atunci când vrem să construim ceva, cineva să vină să spună că e mai bine altfel. Ne-am strâns patru partide să facem o coaliție pro-europeană, să avem un singur candidat.

Cel mai bine era să avem un candidat care să câștige din primul tur, pentru a nu avea emoții. Iată că în acest moment avem doar la USR doi candidați. Sigur, domnul Nicușor Dan crede că e independent. E independent, doar așa, într-o formă declarativă. Dânsul este, și se trage, și a fost fondatorul USR-ului.

Suntem în această situație. USR-ul nu participă la ședințele coaliției pe niște motive cât pot dânșii de bine să le construiască, astfel încât să se extragă din actul guvernării. Deci, tot ce a încercat să ne învețe electoratul acum două, trei săptămâni a trecut pe lângă noi, și nu pot să privesc lucrul ăsta decât cu tristețe și îngrijorare. Vorba cuiva mai celebru decât mine” a spus Lucian Romașcanu la Digi24.

 

„Cum să-l susții pe Nicușor Dan? Avem o responsabilitate de a profila un candidat pe ceea ce își doresc românii”

„Cum să-l susții pe Nicușor Dan? Suntem încă într-o paradigmă depășită. Noi avem o responsabilitate de a profila un candidat pe ceea ce își doresc românii. A trecut etapa când trei șefi de partide le spun partidelor «hai, copii, votați-l pe Nicușor», și toată lumea merge și-l votează pe Nicușor. Nu mai funcționează așa. Oamenii au un anume tip de așteptare, iar ceea ce se aștepta de la cele trei-patru partide care sunt în acest moment în această coaliție pro-europeană, era să vină cu un candidat profilat pe așteptările lor.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: