Skip to content
Politică

Romeo Stavarache a scăpat ca prin urechile acului de un dosar

ziaruldebacău.ro

Romeo Stavarache, fost primar al Bacăului, și-a primit răspunsul, miercuri,  în cazul dosarului în care a fost judecat pentru abuz în serviciu .

Acesta a fost achitat, potrivit Antena3 , însă politicianul mai are un dosar în care speră să fie achitat.

Romeo Stavarache a spus că dosarul i-a fost făcut pe baza unor documente fără legătură cu realitatea, pe care le-ar fi produs special anumite părți din dosarul în care a fost judecat pentru abuz în serviciu.

În dosarul în care a fost achitat, fostul primar al Bacăului a fost acuzat de procurori de comiterea infracţiunilor de tentativă de abuz în serviciu şi complicitate la o tentativă de fraudare a fondurilor europene. În ambele situații  era vorba despre aceeaşi investiţie, şi anume reabilitarea şi modernizarea Pasajului Letea.

În cazul primei infracţiuni, edilul de Bacău ar fi iniţiat şi susţinut în Consiliul Local, în decembrie 2013, un proiect de hotărâre pentru alocarea unor fonduri suplimentare pentru continuarea derulării proiectului de reabilitare a pasajului, în sumă de 430.000 de lei.

În privinţa celei de-a doua acuzaţii, DNA a relatat  că Stavarache ar fi solicitat Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est acordarea de fonduri suplimentare de la bugetul Uniunii Europene pentru acoperirea, de asemenea, a unor cheltuieli suplimentare la aceeaşi investiţie.

Procurorii anticorupţie l-au mai acuzat că respectivele cheltuieli nu ar fi fost eligibile şi că nu ar exista documente justificative pentru lucrările făcute suplimentar de către constructor.

Romeo Stavarache nu este singurul cercetat, alături de el alți 20  de angajaţi ai Primăriei Bacău sunt luați în vizor.

Romeo Stavarache a mai fost condamnat, într-un alt dosar, în 2016, de instanţa de fond, la 6 ani de închisoare cu executare în urma unui proces în care era acuzat de săvârşirea mai multor fapte de luare de mită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *