Skip to content
Economie

Romgaz aprobă tranzacția de 1 miliard euro cu Exxon pentru gazele din Marea Neagră, cea mai importantă din istoria sa

facebook

Consiliul de Administrație al Romgaz va aproba, astăzi, în Consiliul de Administrație, contractul cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră, tranzacția cea mai importantă din istoria companiei românești, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la Prima TV. „Cei de la Romgaz vor finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la cei de la Exxon”, a adăugat ministrul Energiei.

Consiliul de Administrație al Romgaz va aproba, astăzi, în Consiliul de Administrație, contractul cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră, tranzacția cea mai importantă din istoria companiei românești, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, potrivit profit.ro.

„Cei de la Romgaz vor finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la cei de la Exxon”, a adăugat ministrul Energiei.

La finele anului trecut, aprobarea de către acționari a celei mai importante importante tranzacții din istoria Romgaz, de achiziție pentru 1,06-1,07 miliarde dolari, plătibili într-o singură tranșă, a subsidiarei Exxon Mobil care deține 50% din proiectul Neptun Deep, s-a amânat, din lipsă de cvorum. De ce este important: Compania-mamă austriacă  OMV AG se pregătește să adopte o decizie finală de investiție în proiectul Neptun Deep, fiind încurajată de evoluția din România, unde Guvernul pare decis să declanșeze procedura parlamentară de modificare a Legii offshore, iar Romgaz a depus o ofertă angajantă pentru achiziționarea filialei ExxonMobil care deține 50% din proiect.

Mai este interesant: Dacă va fi adoptată o decizie favorabilă de investiție în proiectul Neptun Deep, OMV va analiza renunțarea la exercitarea opțiunii pentru achiziționarea unei participații de 24,9% din proiectul Gazprom destinat dezvoltării blocurilor 4 și 5 ale formațiunii Achimov, parte a zăcământului de gaze Uregoy din Siberia. Potrivit potențialului viitor partener al Romgaz în proiect, OMV Petrom, fiecare dintre cei doi acționari va mai investi suplimentar cel mult câte 2 miliarde de euro în proiect. Romgaz susține că va trebui să achite într-o singură tranșă, la finalizarea tranzacției, întrega sumă de 1,06 (posibil 1,07) miliarde de dolari către Exxon pentru achiziția companiei care deține 50% din proiectul Neptun Deep.

„La semnarea contractului, Romgaz are obligatia de a achita Vânzătorilor o suma egală cu 106 milioane dolari, reprezentând avans/depozit. La finalizarea Tranzacției se plăteste diferența dintre prețul de achiziție și avansul/depozitul achitat”, se precizează într-un referat al companiei pus la dispoziția acționarilor. Faptul că gigantul american vrea să încaseze toți banii într-o singură tranșă, la finalizarea tranzacției, pare a spulbera speranțele unor oficiali autohtoni că Exxon ar putea da în continuare o mână de ajutor celor două companii române în dezvoltarea proiectului. Contractul va fi guvernat de legea engleză. O parte din sumă, 375 milioane de dolari sau 325 milioane de euro, va fi împrumutată de la bănci. Totodată, compania precizează că „în analiza aferenta proiectului Neptun Deep, atât în analiza tehnică, cât și cea economică, se estimează că decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi adoptată în trimestrul 4 2022”.

Cu toate acestea, Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, care va deveni operatorul zăcământului a anunțat miercuri că adoptarea deciziei finale de investiție în proiectul Neptun Deep va fi amânată pentru 2023, dacă Parlamentul nu va modifica Legea offshore până la finalul acestui an, lucru improbabil de altfel dat fiind faptul că deja s-a scurs o săptămână din ultima lună a anului și că urmează perioada Sărbătorilor. Recent, directorul general al Romgaz, Aristotel Jude, a anunțat că tranzacția va fi finalizată în primul trimestru al anului viitor.

Ceea ce înseamnă că, până la acea dată, Romgaz va trebui să achite către gigantul american, pe lângă cei 106 milioane dolari, avans la semnarea contractului, și cei 375 milioane dolari împrumutați de la bănci, alte 579 milioane dolari din fonduri proprii. 2,9 miliarde lei din fonduri proprii La jumătatea anului trecut, totalul datoriilor Romgaz era de 1,35 miliarde lei, cu 250 milioane lei sub suma de 1,6 miliarde lei pe care vrea s-o împrumute din sistemul bancar pentru a finaliza tranzacția cu Exxon.

În primele 6 luni din 2021, Romgaz a constituit depozite bancare și a cumpărat titluri de stat în valoare totală de peste 3,2 miliarde lei, puțin peste valoarea de 2,9 miliarde lei pe care ar trebui să o achite Exxon din surse proprii (avansul de 106 milioane dolari, plus cele 579 milioane dolari la finalizarea tranzacției).. Condițiile de creditare pentru cele 325 milioane de euro împrumutate de la bănci Romgaz susține că a transmis o cerere de ofertă către opt societăți bancare, patru dintre acestea, care au depus oferte conforme cu cerințele companiei, fiind invitate să retrimită o ofertă angajantă finală, revizuită și îmbunătățită. Proiectul de contract de credit urmează o structură bilaterală și este denominat în euro.

Condițiile impuse de Romgaz băncilor au fost ca respectivul credit să fie fără garanții, fără comisioane de acordare, neutilizare și rambursare anticipată, cu un comision de aranjare: maxim 0,05% din valoarea facilității de credit, plătibil în 5 zile de la dată semnării contractului și unul de agent (doar în cazul unui club) de maxim 20.000 euro pe an, plătibil agentului. Rată de dobânda pentru utilizare în euro va fi de EURIBOR 3M plus % marja pe an (dacă EURIBOR 3M este negativ, EURIBOR 3M va fi considerat a fi zero), maturitatea creditului, de 5 ani de la dată tragerii, iar rambursarea creditului se face în rate trimestriale egale începând cu primul trimestru după prima tragere din credit.

Procesul de obținere a împrumutului necesar finanțării parțiale a prețului de achiziție pentru întregul pachet de acțiuni emise de EMEPRL (compania Exxon care deține participația în Neptun Deep – nr.) ofertat de Romgaz este în curs de finalizare, contractarea finanțării fiind condiționată de aprobarea Adunării Generale a Acționarilor ROMGAZ și urmând a se implementa concomitent cu semnarea contractului (cu Exxon – n.r.). Condiții suspensive Totodată, Romgaz susține că respectivul contract conține și condiții suspensive, „dintre care se pot menționa” aprobarea din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și notificarea Agentiei Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) cu privire la Tranzacție și emiterea, de către Guvernul Romaniei, a unei hotărâri care „să aprobe schimbarea controlului asupra Societății și să mențină valabilitatea Acordului Petrolier”.

Riscuri Modificarea întârziată a Legii offshore ar afecta recuperarea mai rapidă a investițiilor La capitolul riscuri, din perspectiva Romgaz, compania face referire directă la modificarea Legii offshore: „o formă îmbunătățită a Legii offshore ar conduce la o profitabilitate crescută a investiției în proiectul Neptun Deep. Dacă modificarea Legii offshore este întârziată, există riscul amânării adoptării deciziei finale de investiții și începerii investițiilor în dezvoltarea perimetrului Neptun Deep și, implicit, este amânată începerea exploatării zăcământului care ar asigura recuperarea investițiilor”.

Investiții viitoare compromise Romgaz amintește și de riscul de finanțare: „În contextul în care mare parte din investițiile viitoare, inclusiv pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep (alte 1,5-2 miliarde de dolari, partea Romgaz, potrivit unor surse Profit.ro – n.r.), urmează să fie finanțate din surse externe, Societatea trebuie să fie bancabilă. Este astfel necesară o alocare optimă a capitalului pentru a putea îndeplini indicatorii negociați cu băncile creditoare, fiind posibilă restricționarea Societății în a investi în alte proiecte în afara celor incluse în planul de afaceri”. Cu alte cuvinte, alte investiții ale companiei ar putea fi compromise. Rata de distribuire a dividendelor către stat Totodată, principalul acționar, statul român, ar trebui să-și ia adio de la orice creștere a ratei de distribuire a dividendelor superioară celei actuale:

„Fiind o companie deținută majoritar de statul român, Societății i-a fost impusă de acționarul majoritar o politică de distribuire a dividendelor de cel puțîn 90% din profitul net în ultimii ani. Ca urmare a obiectivelor de investiții urmărite, rata de distribuire a dividendelor a fost recent redusă la 50%. Orice creștere a acestei rate va afecta fluxul de numerar disponibil și implicit capacitatea de investiții a Societății”.

Sistemele de termoficare nu vor mai beneficia de „ajutorul” Romgaz În plus, sistemele de termoficare nu vor mai beneficia de „benevolența” Romgaz, impusă de factorul politic. „O proporție considerabilă a vânzărilor Societății este deținută de companii deținute de statul român, care asigură, printre altele, agentul termic necesar încălzirii populației. În contextul în care o parte semnificativă a prețului energiei termice este subvenționat de primării, clienții Societății se pot confruntă cu dificultăți în încasarea propriilor creanțe, ceea ce poate genera blocaje financiare care pot face imposibilă plata tuturor datoriilor către Romgaz”, se precizează în document.

Riscul aferent Pactului Verde european Romgaz amintește și de riscul aferent politicii energetice a Uniunii Europene și Pactului verde european: „Nu pot fi prevăzute consecințele acestui Pact verde asupra investițiilor în proiecte precum Neptun Deep sau dacă această investiție va fi considerată că încadrându-se în principiile „verzi” sau va fi supusă unor taxe penalizatoare”. Printre alte riscuri enumerate de companie se mai numără volatilitatea prețurilor gazelor naturale și ale energiei electrice, instabilitatea regimului fiscal, riscul valutar și inflația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *