Skip to content
Politică

Rovana Plumb, netulburată de încăierarea ”democratică” dintre Dan și Firea

cotidianul.ro

Preşedintele Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, ministrul Rovana Plumb, susţine că ​ ceea ce s-a întâmplat în Comitetul Executiv este ceva obişnuit în democraţie.

Rovana Plumb mai spune și că social-democraţii vor câştiga şi următoarele alegeri dacă nu se vor lăsa dezbinaţi, potrivit news.ro.

​”Tot ce s-a întâmplat în Comitetul Executiv este ceva obişnuit în democraţie şi arată că fiecare coleg îşi poate exprima deschis poziţia în forurile statutare ale partidului. În PSD toate deciziile sa iau prin vot. Majoritatea a decis şi respectăm toţi deciziile. Mergem înainte. Suntem uniţi şi hotărâţi să ducem până la capăt programul de guvernare. Dacă nu ne lăsăm dezbinaţi şi facem ce am promis românilor, vom câştiga şi următoarele alegeri (…) Vedem în fiecare zi tentative şi provocări nereuşite de a dezbina acest partid, şi din partea preşedintelui Iohannis, şi din partea Opoziţiei, şi din partea altor forţe mai puţin vizibile. Noi însă nu vom intra în acest joc politic al dezbinării. România chiar are obiective mult mai importante de realizat, iar toate aceste dispute politice sunt irelevante pentru cetăţenii care ne-au votat”, a transmis astăzi ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *