Skip to content
Politică

Roxana Wring, declarată colaborator al Securității. Date de ultimă oră din motivarea judecătorilor

Inquam Photos / George Călin

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au constatat, în primă instanţă, calitatea fostei preşedinte a USR Bucureşti Roxana Wring, de colaborator al Securităţii. Wring acţiona sub numele conspirativ „R 21” sau „Rodica”, aşa cum reiese din două note informative, semnate de aceasta pe vremea regimului comunist dinainte de 1989.

În motivarea Curţii de Apel Bucureşti, care a constatat, pe 9 iunie 2020, calitatea de colaborator al Securităţii în cazul Roxanei Wring, se precizează că prin cele două note informative furnizate organelor Securităţii, Wring „a adus atingere dreptului la viaţa privată şi la libertatea cuvântului”.

Instanţa a sesizat totodată faptul că Roxana Wring nu a contestat scrisul şi semnătura de pe documentele aduse ca probe de Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), astfel că a tras concluzia că „se prezumă că [notele informative – n.r.] emană de la aceasta”.

Potrivit sursei citate, Wring a întocmit olograf şi semnat cu numele real un angajament, datat 10 octombrie 1977, din cuprinsul căruia rezultă că a preluat numele conspirativ „R 21”.

Angajată pe vremea aceea ca translator la ONT Carpaţi, Wring a fost recrutată informatoare în scopul încadrării informative a profesorului american „Lectorul”- „suspect de activitate informativă” şi a grupurilor de turişti străini. Pe parcursul colaborării cu Securitatea, Roxana Wring ar fi furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentariile negative la adresa realităţilor social-economice şi politice sub regimul comunist faţă de alte ţări, acuză CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apărarea fostului lider USR Bucureşti, potrivit căreia ar fi fost forţată de Securitate să încheie angajamentul de colaborare şi să semneze cele două note, informează Ziare.com.

„În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei privind încheierea angajamentului prin constrângere, ca viciu de consimţământ, Curtea reţine că nu s-a dovedit o astfel de împrejurare de fapt, sarcina probei revenindu-i pârâtei potrivit dispoziţiilor art. 1169 Cod Civil din 1864, în vigoare la data faptelor în cauză.

Pârâta (Roxana Wring- n.red.) nu a dovedit prin probele administrate că ar fi fost ameninţată cu un rău de natură să îi producă o temere care să o determine să încheie un act pe care nu l-ar fi încheiat şi, cu atât mai puţin, nu s-au dovedit ameninţările pe parcursul întregii perioade în care a furnizat informaţii.

Din contră, se constată că pârâta a beneficiat de stagii/burse de pregătire în străinătate, avea un loc de muncă privilegiat în acele vremuri, desfăşurând activitatea de translator la Oficiul Naţional de Turism Carpaţi şi intrând în contact cu numeroşi cetăţeni străini, în timp ce condiţiile de părăsire a ţării de majoritatea cetăţenilor români erau extrem de restrictive, iar legăturile cu cetăţenii străini, dacă existau, erau atent monitorizate”, se arată în motivarea Curţii.

Reamintim că fosta şefă USR Bucureşti, Roxana Wring, consilier general, a demisionat din partid anul trecut, la începutul lunii octombrie, după ce CNSAS ceruse Curţii de Apel Bucureşti să constate că aceasta a colaborat cu Securitatea comunistă. La vremea aceea, Wring se declara nevinovată şi că va reveni în USR după o decizie definitivă şi irevocabilă a Justiţiei, prin care să se arate că nu a făcut poliţie politică.

Citiți articolul complet aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *