Skip to content
Internațional Rusia

Rusia cere distrugerea scutului de la Deveselu. Fostul consilier prezidențial Iulian Fota: Atenție la propagandă, nu răspundem la provocări

Zilele acestea, președintele american, Donald Trump, a precizat în cadrul discursului despre Starea Națiunii că retrage Statele Unite din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF). Tratatul fusese semnat încă din 1987 între liderul Uniunii Sovietice, Gorbaciov și președintele SUA, Ronald Reagan.

Discursul lui Trump și reacția Kremlinului

Astfel, Donald Trump a declarat că: „în timp ce noi am respectat înţelegerea la literă, Rusia a încălcat în repetate rânduri prevederile. Acest lucru se întâmplă de mai mulţi ani. De aceea, am anunţat că Statele Unite se retrag din tratatul forţelor nucleare intermediare, cunoscut ca tratatul INF. Chiar nu avem de ales. Poate că vom putea negocia o altă înţelegere, la care să se alăture China şi alţii. Sau poate nu vom putea. În acest caz, vom cheltui şi vom inova mai mult ca oricine (în domeniul militar – n.r.), de departe”.

La scurt timp după anunțul făcut de Trump, Kremlinul a avut o primă reacție care vizează direct România. Concret, ministerul Apărării din Rusia a informat joi că Statele Unite ar trebui să îşi distrugă sistemele MK-41 plasate în România pentru a putea astfel să respecte Tratatul INF. Ca răspuns la cerearea Rusiei, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșscanu a precizat că baza de la Deveselu este pur defensivă, iar România va avea vineri o poziţie faţă de anunţul Rusiei, după ce se va consulta şi cu aliaţii.

„Baza de la Deveselu a pur defensivă. Poveştile că s-ar putea să se pună pe rampa de la Deveselu rachete de croazieră care să aibă încărcătură nucleară e o găselniţă care nu are nicio bază reală. Nu e niciun argument că ar putea să creeze probleme Rusiei. Fără niciun fel de dubiu, în cursul zilei de mâine vom avea o poziţie, o să ne consultăm şi cu aliaţii noştri. Mi se pare ieşit din comun să chemi ataşatul american ca să dărâme baza de la Deveselu, care nu are nimic cu armamentul nuclea“, a declarat Teodor Meleşcanu.

Rusia speculează tot

Pe marginea acestui subiect s-a pronunțat și Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională. Acesta a spus pentru Psnews că: „Rusia a început baletul declarațiilor. Vor fi vocali . Pentru că nu au resurse economice pentru câștigarea noii curse a înarmării Moscova vrea să câștige marea competiție pentru imagine, astfel încât tot blamul pentru destructurarea eșafodajului juridic dintre ea și SUA să cadă pe americani.

În plus, va manevra în așa fel încât să sădească și mai multă neîncredere între europeni și americani dar și între cei din Europa Centrală și cei din Europa de Vest. Deci acum să vezi amenințări, intimidări, presiuni, aluzii dar și captatio benevolentiae. Deci, atenție la propagandă, nu raspundem la provocări și nu călcăm în capcane!

Doar o atitudine fermă , coerentă și un Occident unit ne ajută să construim un nou regim juridic, mai ales că nu are nimeni în Vest nici un fel de intenție agresivș față de Moscova. Si, mai important decât orice, fără fisuri pe frontul politic intern. Rusia speculează tot ce prinde”, a conchis Iulian Fota.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *