Kremlinul intră în al treilea an de război mai bogat ca niciodată, iar Vladimir Putin a ajuns să se folosească de sancțiunile care i-au fost impuse de lumea civilizată pentru a exporta Statelor Unite petrol de peste un miliard de dolari.
Rusia intră în al treilea an de război în Ucraina cu o sumă fără precedent de numerar în cuferele guvernamentale, susținută de un record de 37 de miliarde de dolari din vânzări de țiței către India anul trecut, potrivit unei noi analize, care concluzionează că o parte din acest petrol rusesc a fost rafinat de India și apoi exportat în Statele Unite ca produse petroliere în valoare de peste 1 miliard de dolari, scrie CNN.
Acest flux de plăți în beneficiul Moscovei vine din India, care și-a mărit achizițiile de țiței rusesc de peste 13 ori față de perioada dinaintea războiului declanșat de Rusia în Ucraina, potrivit unei analize a Centrului de Cercetare pentru Energie și Aer Curat (CREA).
Asta înseamnă că partenerul strategic al Statelor Unite, India, a intervenit pentru a înlocui achizițiile de țiței ale cumpărătorilor occidentali, reduse de sancțiunile impuse Kremlinului, se arată în analiza.
În timp ce vânzările de țiței rusesc către India nu fac obiectul sancțiunilor și sunt în întregime legitime, o examinare a rutelor de transport sugerează că acest volum uriaș de transporturi ar putea implica așa-numita „flotă din umbră” de petroliere, special creată de Moscova pentru a încerca să comercializeze în continuare petrol.
588 de transporturi directe de petrol din Rusia în India, anul trecut
Zeci de transferuri similare au loc în fiecare săptămână în Golful Laconian al Greciei, un punct de referință în drumul spre Canalul Suez și piețele asiatice, spun analiștii.
La începutul lunii februarie, Trezoreria SUA a lansat un nou pachet de sancțiuni împotriva navelor și companiilor suspectate că ar contribui la transportul țițeiului rusesc, încălcând sancțiunile SUA, în încercarea de a împiedica funcționarea flotei din umbră a Rusiei.
Statele Unite au condus de la sfârșitul anului 2022 o coaliție de țări care au fost de acord cu un „plafon de preț”, angajându-se să nu cumpere țiței rusesc la peste 60 de dolari pe baril. Aceste națiuni au interzis, de asemenea, companiilor lor de transport maritim și firmelor de asigurări – jucători cheie în transportul mondial – să faciliteze comerțul cu țiței rusesc peste acest preț.
”Flota din umbră” a Rusiei avea anul trecut 1.800 de vapoare
Tannenbaum de la Pole Star Global a mai declarat că firma sa bănuiește că motivul principal al acestor transferuri a fost acela de a se sustrage sancțiunile, deoarece „aproape toate aceste nave” au o legătură cu SUA sau Uniunea Europeană și vor fi supuse plafonului de preț.
„Acest golf este închis. Este în afara drumului. Și astfel pot face această activitate într-un fel pseudo-anonim”.
Ami Daniel, CEO al Windward, a făcut o evaluare similară: „Acesta face parte dintr-un efort metodic și sistemic rusesc de a face totul mult mai complicat”.
India spune că importă petrol din Rusia pentru a menține scăzute prețurile mondiale
Potrivit unei analize a datelor publice de la Ministerul rus de Finanțe realizate de către economistul Howard Shatz, veniturile și cheltuielile federale din Rusia au fost ambele la cel mai mare nivel istoric în 2023.
Cu toate acestea, Moscova încă nu a echilibrat conturile, a spus el, un indiciu al costului absolut al războiului, dar și al impactului asupra veniturilor din petrol afectate din sancțiuni.
SUA sunt cel mai mare importator de petrol rusesc rafinat în India
Analiza CREA a estimat că SUA au fost anul trecut cel mai mare cumpărător de produse rafinate din India fabricate din țiței rusesc, în valoare de 1,3 miliarde de dolari- între începutul lui decembrie 2022, când a fost introdus plafonul de preț, și sfârșitul lui 2023. Estimările organizației se bazează pe datele de transport și energie disponibile public.
Valoarea acestor exporturi de produse petroliere crește semnificativ odată ce sunt incluși aliații SUA care aplică și sancțiuni împotriva Rusiei.
CREA a estimat că aceste națiuni au importat în 2023 produse petroliere obținute din țiței rusesc în valoare de 9,1 miliarde de dolari, o creștere cu 44% față de anul precedent.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News