Skip to content
Externe

Rusia nu mai are resurse să atace țări NATO, susține Mircea Geoană: Nu există riscuri militare la adresa României

Inquam/Octav Ganea

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a susținut că Rusia nu mai are resurse pentru a face ceva împotriva unor țări NATO. Acesta a subliniat că nu există riscuri militare la adresa României și că nu sunt motive de panică.

De asemenea, Mircea Geoană a vorbit și despre situației Republicii Moldova și a Georgiei care, deși nu sunt în risc eminent, se confruntă cu presiuni „considerabile” din partea Moscovei din mai multe puncte de vedere, potrivit DigiFM.

Secretarul general adjunct al NATO a mai spus că Republica Moldova și Georgia trebuie ajutate financiar și instituțional, pentru a scăpa de presiunea pe care Moscova o exercită asupra lor.

„Sunt țări care, chiar dacă nu sunt în risc iminent intervenției militare rusească, suferă din punct de vedere politic, economic și umanitar”, a explicat Mircea Geoană.

Acesta a susținut că, în momentul de față, Rusia nu mai are resursele necesare pentru a lupta împotriva unor țări NATO.

Mircea Geoană a explicat în ce manieră se acționează la nivelul alianței militare și cum vor proceda aliații mai departe, în contextul crizei din Ucraina. Acesta a asigurat că NATO nu va intra în război cu Rusia, în ciuda solicitărilor lui Volodimir Zelenski.

„Din estimările noastre, vom acționa pentru a sprijini Ucraina. Şi nu este o formă de a escalada războiul, ci este un drept consfințit în cartea ONU. Dreptul la autoapărare, iar noi îi ajutăm să îşi apere ţara

Nu intrăm în conflict cu Rusia, chiar dacă sunt apeluri. Avem o responsabilitate şi pentru ucraineni, dar avem o responsabilitate şi pentru milioanele de oameni care trăiesc în țările NATO. Deci, suntem atenți şi sunt convins că avem înțelegerea momentului excepțional pe care îl trăim. Trebuie să fim la înălţimea acestui moment istoric, dar avem şi suficient de multă ințelepciune şi experienţă, astfel încât să fim siguri că lucrurile nu escaladează”, a mai atenționat Geoană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *