Skip to content
Internațional

Rusia riscă un nou dezastru sanitar. Un nou record de cazuri COVID în Moscova

euronews.com

Rusia a raportat pentru ultimele 24 de ore mai mult de 17.900 de contaminări cu SARS-CoV-2, iar mai mult de jumătate dintre acestea au fost înregistrate în Moscova, relatează BBC. Capitala rusă a raportat sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv, un vârf al contaminărilor.

Pentru întreaga ţară, cu 144 de milioane de locuitori, au fost raportate 17.906 cazuri, inclusiv 9.120 în Moscova, astfel că totalul naţional a ajuns la 5.299.215, de la începutul pandemiei. Grupul de lucru al Guvernului a confirmat 466 de decese asociate Covid-19 pentru ultimele 24 de ore, bilanţul ajungând la 128.911.

Agenţia naţională de statistică, care face un calcul separat, a transmis că Rusia a înregistrat aproximativ 270.000 de decese în perioada aprilie 2020 – aprilie 2021.

Săptămâna aceasta, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a descris presei situaţia din capitala rusă drept „dramatică”. Potrivit News.ro, edilul i-a îndemnat pe oameni să se vaccineze, pentru a fi redus astfel numărul celor internaţi şi al deceselor. În plus, la nivelul capitalei a fost semnat un decret prin care vaccinarea anti-Covid este obligatorie pentru 60% dintre angajaţii din sectorul serviciilor.

La nivel global, de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate mai mult de 177,8 de milioane de cazuri de contaminare şi peste 3,85 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *