Rusia și Ucraina au convenit asupra unui schimb de prizonieri 1.000 la 1.000, după negocierile de la Istanbul

Sursa foto: TRT Global

După întâlnirea de vineri de la Istanbul dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei, cele două au ajuns la un acord pentru un schimb reciproc de câte 1.000 de prizonieri de război, însă data schimbului nu a fost încă anunțată.

Vineri, în Turcia, delegațiile Rusiei și Ucrainei s-au întâlnit pentru prima dată în format direct de la începutul războiului, în martie 2022. Discuțiile au durat mai puțin de două ore și nu au dus la niciun progres semnificativ.

Reprezentanții ucraineni au declarat că Rusia a prezentat cereri considerate „nerealiste”, printre care retragerea forțelor ucrainene de pe propriul teritoriu ca o condiție pentru un posibil armistițiu. Potrivit acestora, propunerile Moscovei depășesc cu mult ceea ce a fost discutat anterior și nu pot constitui o bază pentru negocieri.

Cu toate acestea, Rusia și Ucraina au convenit la Istanbul asupra unui schimb de prizonieri de război, pe principiul 1.000 pentru 1.000, a anunțat ministrul apărării ucrainean, Rustem Umerov, după întâlnirea de vineri, 16 mai.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: