La finalul anului 2024, a fost semnat Contractul de finanțare RUIC nr. 101/24.12.2024 pentru realizarea proiectului „Sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor – Material rulant sustenabil prin achiziția a 62 rame electrice regionale RE-R”, între MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII, în calitate de organism delegat, în baza Acordului privind stabilirea condițiilor delegării și a atribuțiilor care fac obiectul delegării de către Ministerul Energiei, și AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ (ARF), în calitate de Beneficiar, transmite vineri ARF.
Obiectivul principal al proiectului îl constituie sprijinirea utilizării tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon în transportul feroviar, prin îmbunătățirea transferului modal, care va asigura reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din transport.
Obiective specifice ale proiectului sunt:
– Diminuarea dependenței de combustibilii fosili în sectorul feroviar prin înlocuirea materialului rulant existent, cu unități multiple utilizate pentru transportul regional și suburban de pasageri, ca parte a obligațiilor de serviciu public.
– Reducerea aglomerațiilor rutiere în zonele periurbane ale principalelor orașe caracterizate de densități ridicate ale emisiilor de dioxid de carbon, prin promovarea transportului feroviar ca alternativă la transportul individual. Această măsură facilitează conectarea eficientă cu alte centre funcționale și generează o reducere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin scăderea utilizării vehiculelor personale.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News