Skip to content
Sport

S-a ales cu fața desfigurată după ce a luat palme pentru 5.000 de euro. Reacția incredibilă a românului

alba24.ro

Sorin Comșa, românul care a câștigat competiția de dat palme organizată de către promoția RXF, recunoaște că familia nu a fost de acord cu decizia sa de a participa la acest concurs.

Întrecerea a fost una extrem de brutală, iar câștigătorul s-a ales cu o jumătate de față distrusă în urma loviturilor primite de la adversar. În schimb contul bancar i-a fost alimentat cu 5.000 de euro.

ProSport l-a contactat pe Sorin Comșa, cel care se află în recuperare medicală. Sportivului i se administrează antibiotice și antinflamatoare pentru a i se repara chipul desfigurat.

Mulți dintre prieteni l-au încurajat, dar iubita și părinții i-au cerut să nu meargă la această competiție inedită. Comșa nici n-a vrut să audă, a fost foarte decis.

„Eu sunt nebun! Dacă îmi pun în cap ceva, nu renunț. Familia, iubita, toată lumea a zis să nu mă duc la acest concurs. Dar dacă mie mi-a plăcut este foarte bine. m-am simțit excelent.

Familia, în schimb, îmi respectă alegerile chiar dacă nu e de acord cu mine.

Dacă aș avea un copil nu știu ce aș face… Dar dacă e la fel ca mine nu știu cine l-ar putea opri. Nici măcar eu”, recunoaște amuzat Sorin Comșa., căruia i se va termina tratamentul medicamentos abia sâmbătă seara.

Sorin Comșa a ieșit cu fața deformată din finala de luni

„Acum sunt bine, falca arată foarte bine. Mă simt excelent și asta e tot ce contează. Mă duc la fitness, asta e tot ce mă relaxează mai mult”, continuă sportivul.

Luni seara, pe data de 16 ianuarie 2023, a avut loc o competiție de dat palme, la care au participat 8 concurenți. Aceștia s-au duelat în meciuri de 1 contra 1, iar Sorin Comșa a fost cel mai rezistent.

În vârstă de 24 de ani, campionul la dat palme a câștigat centura și premiul în valoare de 5.000 de euro. Totuși, acest lucru a avut un preț, Comșa ieșind cu fața deformată din finala în care l-a întâlnit pe Alex Gorczyca.

Chiar dacă palmele primite de la Gorczyca l-au lăsat cu traumatisme, Sorin Comșa nu a cedat și s-a impus în finală.

Concursul inedit organizat în România a făcut înconjurul lumii și chiar vedeta Conor McGregor a ținut să îi transmită un mesaj noului campion.

Marele campion din UFC a postat pe pagina sa de Twitter un mesaj pentru Sorin Comșa, pe care l-a felicitat pentru victoria obținută: „O tehnică absolut superbă! Felicitări noului campion mondial la categoria grea”, a fost reacția irlandezului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *