S-a dat ordin pe unitate în USR, în privința viitorului ministru al Apărării – surse

Sursa foto: mapn.ro

Potrivit informațiilor obținute de stiripesurse.ro, în interiorul USR ar fi fost transmis un „ordin pe unitate” privind comunicarea referitoare la viitorul ministru al Apărării, după demisia lui Ionuț Moșteanu în urma controverselor legate de studiile sale. Interimatul la Apărare este deținut în prezent de ministrul Economiei, Radu Miruță.

Sursele citate afirmă că USR a decis ca numele noului ministru al Apărării să fie anunțat abia după alegerile pentru Primăria București, programate duminică, 7 decembrie 2025. Până atunci, întreaga energie a partidului ar fi direcționată către campania lui Cătălin Drulă, candidatul formațiunii la Primăria Generală.

Conform acelorași surse, în partid s-ar fi transmis indicația ca niciun lider USR să nu discute subiectul Apărării cu presa, până la stabilirea nominalizării oficiale. Ședința decisivă pentru alegerea viitorului ministru ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.

Nicușor Dan ar avea un cuvânt greu de spus

Potrivit informațiilor obținute de STIRIPESURSE.RO, în procesul desemnării ministrului ar conta și opinia președintelui României, Nicușor Dan, care ar urma să fie consultat înainte de decizia finală.

Cine se află pe lista scurtă?

Printre numele vehiculate în interiorul partidului se află:

  • Bogdan Rodeanu, vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților

  • Alexandru Dimitriu, deputat și șef de campanie al lui Cătălin Drulă

  • Nicu Fălcoi, fost senator USR, în prezent manager general al Avioane Craiova SA

  • Mihnea Motoc, fost ministru al Apărării în Guvernul Cioloș

Sursele menționează că pe listă există și alte variante, încă nevehiculate public, însă preferința USR ar fi pentru un membru de partid, nu pentru un tehnocrat din afara formațiunii.

Guvernul nu ar fi fost informat

Deocamdată, la nivelul Guvernului României nu ar exista informații oficiale privind propunerea USR. În acest context, rămâne de văzut dacă premierul Ilie Bolojan va accepta fără obiecții nominalizarea USR sau dacă își va exercita dreptul de a respinge o variantă cu care nu este de acord.

Coaliția se reunește săptămâna viitoare

În paralel, liderii coaliției de guvernare se vor întâlni săptămâna viitoare într-o nouă ședință, unde pe ordinea de zi se află și discuții privind reforma administrativă, unul dintre dosarele sensibile aflate în negociere la Palatul Victoria.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: