Iranul va permite trecerea a maximum 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz, ca parte a armistițiului de două săptămâni convenit cu SUA, a declarat joi pentru agenția rusă TASS un oficial iranian de rang înalt, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
În semn de represalii după războiul declanșat de SUA și Israel pe 28 februarie, Iranul a permis până acum doar trecerea selectivă a navelor prin această strâmtoare strategică.
Strâmtoarea Ormuz, cea mai îngustă porțiune având doar 34 de kilometri între Iran și Oman, este un coridor vital prin care se transportă aproximativ 20% din petrolul mondial, dar și alte produse esențiale, inclusiv îngrășăminte chimice.
Peste 200 de nave au rămas blocate în Golful Persic după închiderea strâmtorii. Iranul a acceptat să o deblocheze în cadrul armistițiului convenit cu SUA în noaptea de marți spre miercuri, pentru o perioadă de două săptămâni, timp în care ambele părți vor căuta o soluție negociată pentru conflict.
Totuși, miercuri, Iranul a amenințat că se poate retrage din înțelegerea privind armistițiul și că ar putea bloca din nou strâmtoarea dacă Israelul continuă bombardamentele în Liban.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










