Skip to content
Politică

S-a decis soarta GAZELOR din Marea Neagră! PSD și ALDE au ajuns la o înțelegere

Soarta gazelor româneşti din Marea Neagră a fost decisă. PSD şi ALDE au căzut de acord în privinţa modificărilor la Legea offshore.

Liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a anunţat că, în urma şedinţei din coaliţie, s-a decis ca 50% din producţia de gaz din Marea Neagră să se tranzacţioneze pe bursa din România, iar investiţia celor care operează să se deducă maxim 30% din impozitul pe venitul suplimentar.

Decizia a fost luată miercuri după o întâlnire a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi a liderului deputaţilor PSD, Daniel Suciu, cu reprezentanţii ALDE – Andrei Gerea şi Toma Petcu, potrivit b1.ro.

„La rugămintea şi la solicitarea colegilor din ALDE, ne-am reîntâlnit pentru a ne pune de acord asupra unor aspecte tehnice. În esenţă nu am avut puncte de vedere divergente foarte multe, nici măcar procente, am avut de discutat mai multe chestiuni tehnice vizavi de autorizări. Cel puţin poziţia PSD a rămas aceeaşi şi cred că din această perspectivă colegii de la ALDE pot să spună la ce concluzie au ajuns. În esenţă, nu a fost un subiect de fractură în coaliţie, nici pe departe, şi am discutat şi fără patimă şi pur tehnic, având un singur interes, ca statul român şi România de pe această lege să câştige cât mai mult. Nu a fost o negociere – dă-mi mie, na-ţi ţie procente„, a afirmat Suciu.

Deputatul a precizat că s-a luat decizia că „50% din producţia de gaz la Marea Neagră se tranzacţionează pe bursa din România, investiţia celor care operează se deduce maxim 30% din impozitul pe venitul suplimentar”.
„Este forma pe care o cunoaşteţi şi aşa a rămas”, a adăugat Suciu.

Fostul ministru al energiei Toma Petcu (ALDE) a spus că discuţia nu a pornit de la procente, ci de la faptul că „o serie de aspecte tehnice, foarte importante în procedura de autorizare a proiectului, nu erau conforme cu ceea ce ar fi trebuit să se întâmple, astfel încât proiectul să se implementeze fără probleme”.

„În al doilea rând, noi am plecat de la ideea că aceste câştiguri trebuie împărţite în mod egal, minim 50% pentru statul român şi bineînţeles 50% şi pentru concesionari. (…) După dezbateri şi după analize am ajuns la această concluzie, că procentele sunt echitabile pentru ambele părţi, astfel încât şi statul român să câştige 50% şi operatorul să câştige 50%, bineînţeles după ce îşi recuperează investiţia, aşa cum este normal. (…) Eu consider că forma convenită astăzi în urma discuţiilor este forma care dă posibilitate ca proiectul să se poate desfăşura fără niciun impediment de natură tehnică şi de autorizare şi bineînţeles ne interesează şi componenta de securitate energetică”, a declarat Toma Petcu, potrivit b1.ro.

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a apus miercuri că sunt toate şansele ca legea offshore să intre pe ordinea de zi de săptămâna viitoare a comisiilor pentru industrii, buget şi administraţie, el subliniind că în privinţa acestui act normativ „va fi o decizie a Parlamentului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *