Autoritatea pentru Digitalizarea României a anunțat lansarea versiunii Beta a platformei ROePAS. Este o infrastructură digitală care centralizează serviciile publice pentru cetățeni, companii și instituții.
„Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea platformei ROePAS, producție a versiunii Beta pentru testarea de către cetățeni, mediul de afaceri și instituții publice a infrastructurii digitale naționale dedicată furnizării și gestionării serviciilor publice electronice. Platforma este disponibilă la https://roepas.ro/ro/ și oferă cetățenilor și mediului de afaceri acces centralizat și sigur la informații, proceduri online și servicii de asistență”, se arată în comunicatul de vineri al ADR.
Finanțare prin PNRR
Platforma face parte din proiectul „Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul componentei dedicate transformării digitale.
„Platforma se integrează cu inițiative europene precum Single Digital Gateway și YourEurope, facilitând fluxuri electronice integrate și schimbul transfrontalier de documente administrative prin aplicarea principiului Once-Only”, se mai arată în comunicat.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










