S-a lăsat cu amenzi pentru simpatizanții lui Călin Georgescu care s-au îmbrâncit cu jandarmii la IJP Ilfov

Sursa foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Au fost tensiuni la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, acolo unde Călin Georgescu s-a prezentat astăzi pentru a semna controlul judiciar. Ca de fiecare dată, simpatizanții AUR și grupările suveraniste s-au mobilizat pentru a-l susține, organizând o adunare publică în fața sediului poliției.

Potrivit Jandarmeriei, pe timpul desfășurării manifestației au avut loc îmbrânceli între protestatari și forțele de ordine.

„În cursul zilei de astăzi, pe timpul desfășurării unei adunări publice organizate în proximitatea sediului Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, jandarmii au acționat pentru extragerea a două persoane care au manifestat un comportament recalcitrant.

Deși echipele de dialog au intervenit în primă instanță pentru detensionarea situației și menținerea ordinii publice, o parte dintre participanți au continuat să manifeste atitudini agresive, forțând cordonul de jandarmi și dispozitivele de protecție.

Ca urmare a acestor acțiuni, s-a impus intervenția forțelor de ordine. O primă persoană, care a încercat să forțeze cordonul de jandarmi, a fost extrasă din mulțime și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. O a doua persoană, care a intervenit pentru a împiedica acțiunea forțelor de ordine, a fost de asemenea extrasă și sancționată contravențional cu amendă de 3.000 lei, pentru obstrucționarea intervenției jandarmilor.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 22 de persoane au fost trimise în judecată în dosarul care vizează acțiuni împotriva ordinii constituționale.

E vorba de un dosar deschis după anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: