Skip to content
Economic Politică

S-a spart buba la Complexul Energetic Oltenia? Adevăratele MOTIVE care au declanșat revolta angajaților

www.focus-energetic.ro

Peste 2.000 de angajaţi de la carierele din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au întrerupt lucrul, luni dimineaţă, cerând majorarea salariilor, vouchere de vacanţă şi reducerea vârstei de pensionare. Reprezentanţii companiei au început discuţiile cu sindicatele, la sediul Ministerului Energiei.

Nemulțumirile sunt mai vechi, au declarat pentru PSNews surse care au dorit să își păstreze anonimatul. Sindicatele au avut negocieri cu managementul companiei, care le-au anunțat că nu le pot îndeplini niciuna dintre solicitări, nici în privința majorărilor salariale, nici în ceea ce privește oferirea de vouchere de vacanță.

În prezent, nu se poate spune că există o diversiune în spatele protestelor, sunt pur și simplu nemulțumiri ale angajaților, care au ajuns la salariul minim pe economie, deși s-au făcut restructurări: din 18.000 de angajați au rămas 13.000. Astfel că, deși muncesc mai mult, oamenii tot cu salariul minim se chinuie.

Mare parte din nemulțumiri sunt generate de liderii sindicali, care au fost toți angajați ca inspectori sociali și au trecut de partea conducerii, nu îi mai reprezintă pe salariați.

De aceea, în perioada asta, de când s-au declanșat grevele, muncitorii nici nu i-au acceptat pe liderii sindicali la discuții.

Este o situație atipică, pentru că între muncitori și conducere nu mai există tamponul constituit din liderii sindicali, arată sursele citate.

Prejudiciu, 100 de milioane. Conducerea CEO rezistă

Complexul Energetic Oltenia a fost vizitat de Corpul de control al ministrului Energiei, care a constatat un prejudiciu de circa 100 de milioane de euro.

Corpul de control a imputat acești bani directoratului, pentru ca ulterior ministerul Energiei să sesizeze Parchetul General și lucrurile au rămas așa.

Or, pentru a nu crea nemulțumiri în rândul muncitorilor, ar fi fost normal ca, până la clarificarea acuzelor aduse, directoratul să fi fost suspendat din funcție.

Acest lucru nu se întâmplă pentru că, după cum au declarat sursele PSNews, directoratul Companiei a avut grijă să își cultive relații de prietenie în cadrul ministerului, relații care se bazează însă pe căpușarea bugetului CEO.

Consiliul de supravegherea al Companiei este condus de un jurist din ministerul Energiei, pe nume Bobâlcă. Domnul Bobâlcă are tot timpul probleme cu banii și lunar face o cerere scrisă către directorul general al CEO să îi  dea salariul în avans, arată sursele PSNews. Toate acestea în condițiile în care Bobâlcă îi este superior ierarhic și ar trebui să îl controleze.

Situațiie contabile pentru la 6 luni au fost falsificate, iar conducerea CEO a raportat un profit de 7 milioane de euro, când aveau de fapt o pierdere de 80 de milioane de euro. Deși s-a confruntat cu acuzații în acest sens, venite din presa locală, conducerea CEO a negat.

La final de an, însă, s-a dovedit că CEO a raportat o pierdere de aproape un miliard de lei. Problema e cu certificatele de dioxid de carbon, pentru că trebuie să le cumpere și nu au bani, nu își permit să plătească 29 de euro pe bucată.

Se vorbește că CEO intenționează să contracteze un împrumut de la bănci, dar nu se știe ce bancă va accepta creditarea Companiei, în condițiile în care se află pe pierdere.

Cum se plimba ministrul cu Touaregul Companiei

În aceste condiții, este foarte puțin probabilă creșterea salariilor pentru mineri. Oamenii cer însă măsuri la adresa managerilor, care au făcut tot felul de nereguli. Deși societatea este pe pierdere și minerii se chinuie cu salariul minim, CEO și-a cumpărat de curând alt parc auto, cu tot cu geep-urile de rigoare. Fostul ministru al Energiei, Petcu, umblă cu Touaregul directorului general al CEO, pe care l-a primit în baza unui contract de comadat. Ministrul Petcu, în loc să controleze conducerea CEO, se plimba cu Touaregul Companiei.

Actualul ministru al Energiei, Anton Anton, se dovedește a fi paralel cu domeniul. Există în schimb un secretar de stat în ministerul de profil, pe nume Vișan, care este originar din Gorj și acoperă conducerea CEO, pentru că își ia parte din contractele de achiziții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *