Trenul electric inaugurat miercuri de Ciolacu și Grindeanu nu a mai funcționat a doua zi

Sursa foto: Pixabay

Noul tren electric nu a mai reușit joi să plece și din Gara de Nord către Brașov. Asta după ce, miercuri, primul drum al acestuia a fost anunțat cu mare tam-tam. Se pare că după doar 24 de ore de la momentul în care a fost pus în circulație, trenul Alstom Coradia Stream a afișat erori la computerul de bord.

Trenul nou a trebuit să fie anulat în această dimineață în urma unor erori afișate de computerul de bord, care nu s-au resetat în timp util, după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Călătorii au fost redirijați către următorul tren programat cu 30 minute mai târziu”, anunță ARF.

Primul tren electric format din material rulant nou, respectiv rama electrică RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream, a circulat miercuri pentru prima oară în România, pe ruta București – Brașov.

Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziție încheiat și derulat de către ARF.

CFR Călători va opera rama electrică Alstom pe ruta București Nord – Ploiești Vest – stațiunile de pe Valea Prahovei – Brașov ca tren Interregio și cu tarif aferent acestui rang de tren, conform contractului de servicii publice încheiat de companie, cu ARF. Astfel, un bilet pe distanța București Nord – Brașov costă 63,00 lei la clasa a II-a și 91,00 lei la clasa I, pasagerii având posibilitatea să cumpere deja bilete la acest tren”, informa compania miercuri.

În data de 20 noiembrie 2024, trenul a avut următorul orar: IR 16005 București Nord plecare 09:30 – Brașov sosire 12:00/ IR 16006 Brașov plecare 15:20 – București Nord sosire 17:53, iar în perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2024 va circula după următorul program: IR 16001 București Nord plecare 05:40 – Brașov sosire 08:08 / IR 16002 Brașov plecare 08:43 – București Nord sosire 11:12.

Rama electrică livrată de către Alstom este formată din 6 module (vagoane), oferind o capacitate de 351 de locuri. Prin construcție, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă și este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Și, foarte important, mentenanța ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom.

Alstom mai are de livrat 37 de trenuri

În prima parte a anului 2025, pe măsură ce restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF şi vor fi predate spre operare CFR Călători, trenurile electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor circula pe toate rutele din contract: Bucureşti – Constanţa; Bucureşti – Craiova;  Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara; Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timişoara – Arad;  Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu – Deva.

Potrivit ARF, celelalte 25 de trenuri electrice RE-IR1 Alstom Coradia vor intra în circulaţie în 2025, în cadrul contractelor de servicii publice aflate în prezent în procedura de licitare, deservind restul de magistrale feroviare electrificate: Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Iaşi; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava; Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Brăila – Galaţi;  Iaşi – Suceava – Dej – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Cluj Napoca; Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bistriţa – Cluj Napoca; Bucureşti – Ploieşti – Braşov; Cluj Napoca – Alba Iulia – Deva – Arad – Timişoara.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: