PSnews

Ediția de București

S-a trezit la spartul târgului: PMB abia acum dă bani pentru aer condiționat în tramvaie

adevarul.ro

Primăria Municipiului București (PMB) s-a trezit la spartul târgului și alocă bani pentru aer condiționat în tramvaie abia acum, când vara a trecut.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa extraordinară de luni, rectificarea bugetului Capitalei.

Astfel, CGMB alocă un plus de 6 milioane de euro pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), pentru sprijinul acordat copiilor cu dizabilităţi, 4,4 milioane de euro pentru două spitale şi aproape 4 milioane de euro pentru RADET, aflată în insolvenţă, scrie News.ro.

De asemenea, RATB primeşte 2,7 milioane de euro pentru dotarea unor tramvaie cu aer condiţionat, iar alte 2,8 milioane de euro vor fi date pentru achiziţionarea a 12 utilaje de topit zăpada. Costul total pentru dotarea tuturor troleibuzelor şi tramvaielor cu aer condiţionat este de 20 de milioane de euro, diferenţa de 17,3 milioane de euro urmând să fie alocată anul viitor, potrivt Municipalităţii.

Municipalitatea alocă bani şi pentru achiziţionarea a şase salvări, suma fiind de aproape un milion de euro.

Primarul PSD al Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut că prin rectificarea bugetară nu vor fi tăiate fondurile alocate şcolilor şi spitalelor.

Consilierul general PMP Lucian Iliescu a susţinut că banii sunt alocaţi pentru „lucruri micuţe”, în timp ce proiectele mari, începute cu ani în urmă, au rămas blocate. El a exemplificat cu o tăiere de 4,5 milioane de euro de la pasajul Ciurel, precum și cu alta, de la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA). Alte proiecte rutiere despre care Iliescu acuză că au fost neglijate sunt prelungirea Ghencea, nodul intermodal de la Răzoare și penetraţia A1-Timişoara.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi