Echipajele de intervenţie au reluat, joi dimineaţa, acţiunile de căutare-salvare după explozia de miercuri seară la un bloc de locuinţe de tipul P+1 din Craiova, în urma căreia o femeie a decedat sub dărâmături, iar alte trei persoane au fost transportate la spital, potrivit Agerpres.
Pentru că până în momentul de faţă nu se ştie exact dacă ar mai putea fi persoane sub dărâmături, se fac verificări pentru indentificarea tuturor persoanelor care se presupune că locuiau acolo.
Vă reamintim că explozia a avut loc miercuri seara la un bloc de locuinţe de tipul P+1 din municipiul Craiova, un cămin de nefamilişti din cartierul Brestei. Aceasta nu a fost urmată de incendiu, dar s-a prăbuşit o parte a etajului 1.
Cauza producerii exploziei urmează să fie stabilită.
Potrivit ISU Dolj, aproximativ 50 de persoane au fost evacuate din imobil, iar pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul judeţului a fost activat, pentru câteva ore, Planul roşu de intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului.
La incident s-au deplasat o autospecială de stingere, două autospeciale de descarcerare, un container multirisc, o autospecială pentru transport victime multiple, o unitate de terapie intensivă mobilă, trei ambulanţe SMURD şi două ambulanţe aparţinând SAJ.
Acţiunile de căutare-salvare au fost suspendate pe timpul nopţii, urmând a fi reluate în cursul dimineţii de joi, iar la locul evenimentului a rămas o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului 1 Craiova pentru asigurarea măsurilor PSI, un echipaj IPJ şi un echipaj IJJ.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News