Skip to content
Politică

S-a decis când va intra bugetul în dezbatere în Parlament

Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au stabilit, sâmbătă, calendarul dezbaterii proiectului de buget pe 2015, astfel încât acesta să intre în dezbaterea plenului Parlamentului vineri, 19 decembrie, potrivit mediafax.

Senatorul PSD Cristian Dumitrescu a precizat, după şedinţa conducerii celor două Camere, că de sâmbătă până luni la ora 12.00 grupurile parlamentare, deputaţii şi senatoriii vor putea depune amendamente la proiectul de buget de stat şi la cel al asigurărilor sociale.

„Luni, va avea loc centralizarea amendamentelor astfel încât marţi dimineaţă să aibă loc şedinţele commune ale Camerei Deputaţilor de specialitate cu prezenţa miniştrilor pentru domeniile respective pentru a fi avizate”, a precizat Dumitrescu.

El a spus că dezbaterea în Comisiile de buget va începe încă de marţi, astfel încât raportul să fie elaborat joi seara. Tot joi va avea loc o şedinţă a Birourile Permanente reunite, pentru a se stabili timpii de dezbatere în plenul Parlamentului.

„Dezbaterea în plen va începe vineri dimineaţă şi se va desfăşura şi duminică cu speranţa că vom putea să-l adoptăm duminică, dacă nu, când vom putea să-l adoptăm”, a arătat Dumitrescu.

Parlamentul se va reuni, de asemnea, duminică, în şedinţă solemnă pentru depunerea jurământului de către preşedintele ales Klaus Iohannis.

Dumitrescu a spus că se doreşte ca proiectul de buget să fie adoptat duminică, dar dacă nu se poate, se vor extinde dezbaterile şi în zilele următoare . „Nu pot să ştiu dacă se va extinde, dar ţinând cont de experienţa anilor trecuţi ,bugetul va fi adoptat înainte de finalizarea activităţii în Parlament şi vom intra în 2015 cu bugetul promulgat”, a mai spus Dumitrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *