Skip to content
Politică

S-a solicitat audierea lui Traian Băsescu în scandalul Udrea- Coldea

În urma discuțiilor din cadrul ședinței Comisiei de Control SRI din Camera Deputaților, directorul interimar al SRI, generalul Florian Coldea, a transmis, în contextul acuzațiilor lansate public de fosta șefă a PMP, Elena Udrea, la adresa sa, că respinge categoric afirmațiile făcute la adresa sa, catalogându-le denigratoare și fără bază reale.

Se pare un membru al comisiei parlamentare care analizează cazul Elenei Udrea a cerut audierea fostului preşedinte, Traian Băsescu, în acest scandal, cererea fiind însă respinsă, notează româniatv.net.

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat ieri că Elena Udrea l-a anunțat de activitatea adjuctului de atunci al SRI, Florian Coldea, însă a precizat că nu avea atribuţii să verifice spusele Elenei Udrea, iar singura care poate să facă asta fiind comisia de control a SRI din Camera Deputaților.

Tot duminică, în cadrul Congresului PMP, unde a fost aleasă o altă conducere a acestui partid, a fost prezent și fostul președinte Traian Băsescu, care a transmis că apreciază delicateța gestului Elenei Udrea de a nu fi prezentă la Congres.

„Apreciez delicatelea gestului sau de a nu fi in sala, sper sa se bucure de conditii corecte pentru a se putea apara și sper sa imi confirme inca o data ca e un om cinstit. Am convingerea ca daca va avea sansa sa o faca, o va face.  Desi s-a vorbit mult, vine, nu vine Basescu la acest congres, era imposibil sa nu vin.”, a punctat Traian Băsescu în fața delegaților PMP.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *