Skip to content
Opinii & Analize

Să avem de unde alege…

Pe la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc un ciudat joc de biliard între PNL, USR-Plus, Cotroceni și PSD, reluându-se într-o serie de dueluri publice o temă care nu își găsește liniște de când frumoasa noastră Constituție a introdus un decalaj de un an între mandatul de Președinte și cel al Parlamentului. Pe scurt, deja obișnuita discuție privind cine și cum numește primul ministru după alegeri.

Totul a pornit cumva de la sugestia USR-Plus că ar fi bine ca Orban să îi lase locul în cauză lui Cioloș. Că doar Dacian Cioloș mai făcuse, odată, după un moment greu, un guvern agreat de Președinte. Ludovic Orban a sărit să își apere pozițiile, dar căutând cumva să nu supere USR-ul, capriciosul său potențial aliat. Primul ministru în funcție a introdus un criteriu în discuție și a spus că fotoliul de la Victoria va fi ocupat de boss-ul partidului care va câștiga alegerile. Subtextul era, evident, acela că liberalii vor câștiga, dar, deși va fi iarnă, nu își pun încă mănușile, ca semn că sunt încă dispuși să dea mâna cu USR-Plus după 6 decembrie. Președintele Iohannis însuși a dat un semnal destul de clar în direcția Orban și micul scandal părea încheiat.

Dar, precum iepurele de martie al lui Lewis Carroll, iată că apare neinvitat și PSD-ul în discuție, care își dă într-un târziu seama că ăștia deja împărțeau guvernarea de după câștigarea alegerilor. Și într-o scenă demnă exact de partida de ceai din aceeași Alice în Țara Minunilor”, marele partid de stânga, rămas la rândul lui fără aliați, stabilește cu ce să-și lovească, discursiv desigur, oponenții. Replica a fost ceva de genul „prim-ministrul îl dă partidul care va câștiga alegerile, adică PSD”. Desigur, spre deosebire de ceilalți doi grabnici împărțitori ai puterii politice, PSD nu a putut avansa și un nume clar pentru un eventual premier, ceea ce nu ajută foarte mult la mobilizarea simpatizanților săi la vot. Una dintre primele reguli ale politicii din era vizualului, de la tv până la internet și facebook, este să lipești totuși o față peste votul pe care îl ceri, nu de alta, dar să știe poporul pe cine să dea vina când ce promiți în campanie nu o să se întâmple (din cauza altora, desigur).

Faptul că avem trei partide care deja vor să dea primul ministru îi face pe unii analiști să laude concurența de pe piața politică românească. Uite domnule, trei partide hotărâte, și încă două-trei mici, să avem de unde alege.

Problema este că una dintre cele mai instabile configurații politice este cea cu trei partide relativ mari. Fără să facem mari eforturi de memorie, am mai avut așa ceva cu PNL, PSD și PDL. Campanii electorale la cuțite din care rezultau guverne de coaliție și de compromis. Și, la un moment dat, chiar și un mastodont ca USL, fără sens ideologic, și inteligibil doar prin prisma unui masiv vot negativ dat puterii de la momentul acela.

Nu am fost un fan al fuziunii PNL-PDL, un pic ciudată, trebuie să recunoaștem, mai ales după acei ani furioși… Dar măcar se echilibra spectrul politic, aveam un partid mare de dreapta și unul mare de stânga și, cum ziceam, două-trei mai mici.

Nu încerc să învinovățesc pe nimeni; doar constat că avem iar trei partide de linia întâi, două mari (PNL, PSD) și unul încă relativ mic, dar în creștere, cu imagine și potențial mult peste dimensiunile sale actuale (alianța USR-Plus). Practic, singurul partid antisistem din ultimii zece ani (de când a început moda acestora, dar și relația adulterină a politicii cu online-ul) care a reușit cumva să intre în mainstream.

Deci toată lumea știe. Plus/minus ceva, să zicem că PNL va lua pe 6 decembrie în jur de 35%, PSD ceva peste 30%, iar USR-Plus va lua locul al treilea. Sigur, PNL poate să mai scadă, în funcție de carantine, efecte ale acestora în economie etc. Oameni supărați găsești întotdeauna.

În continuare am dubii că PSD-ul poate crește spectaculos. Îi lipsesc fețele care să ofere garanții pentru promsiuni. Deși parcă nici promisiunile nu mai sunt ca altă dată. Săptămâna trecută nu părea o idee rea cooptarea unor figuri medicale în capul listelor, în ideea anunțată de a regla din Parlament sistemul medical a cărui legislație a fost stricată de politicieni. Între timp, două asemenea figuri, hiper-respectabile de altfel, ambele pe listele PSD București, ne vorbesc, una despre un proiect de lock-down, alta despre un model mai relaxat, o adaptare mai rațională a celui suedez. Oricum ai trage linia, sunt două proiecte contradictorii, din interiorul aceleiași profesii și, mai nou, al aceluiași partid. Deci soluția PSD care este? Se poate formula clar și coerent? Și cum diferă ea substanțial de abordarea actualului guvern? Ei bine, de asta cred că PSD nu are cum să crească spectaculos și nici să fructifice opoziția în care în noiembrie anul trecut își investise atâtea speranțe.

Cel mai grav e că niciunul dintre primele trei partide nu va câștiga alegerile. În sistemul nostru de vot, câștigă cine face majoritatea, nu cine iese primul. Alegerile nu sunt o probă de atletism – scopul lor este să dea guvernarea. Și ne așteaptă, ca de atâtea ori, un guvern de coaliție și de compromis.

La pachet, nu ar fi de mirare nici o mare lipsă de chef a electoratului pentru niște alegeri care nu au ce surprize să ofere. Mai ales că niciuna dintre părțile implicate nu propune nimic clar în privința principalului subiect de pe agendă, criza coronavirusului. Nici măcar o mai onestă comunicare publică sau o responsabilizare mai serioasă a autorităților implicate în raport cu cetățeanul. E straniu ce alegeri plictisitoare ne așteaptă în totuși unul dintre cele mai ciudate momente din ultimele câteva zeci de ani. Ca și cum nu ar mai aștepta nimeni mare lucru de la lumea politică.

Veste bună copii… pe 6 decembrie tot Moș Nicolae va fi evenimentul principal. E mult mai rațional să ai așteptări de la el decât de la alegerile astea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *