Skip to content
Politică

Să mai spere severinenii la căldură? Anunțul lui Virgil Popescu

facebook.com

Să mai spere severinenii la căldură pentru această iarnă? Citiți, în cele ce urmează, anunțul făcut de către președintele PNL Mehedinți, Virgil Popescu.

Într-un comunicat trimis, marți, PSnews.ro, vicepreședintele PNL de la nivel național declară că „mai este doar un pas mic” până când locuitorii din Drobeta-Turnu Severin să aibă din nou căldură în case și în apartamente.

„În trecut, le-am promis severinenilor că voi depune tot efortul ca să le fie asigurat confortul termic în această iarnă. Acum, după multe săptămâni de discuții cu factorii guvernamentali și cu autoritățile locale,  pot să spun că mai este doar un pas mic până la împlinirea acestei promisiuni”, precizează Popescu.

Politicianul adaugă că, sâmbătă, a discutat cu Remus Borza, directorul Euro Insol (lichidatorul judiciar al RAAN), „care ne-a promis că va trimite draftul contractelor de închiriere, astfel încât să reușim să transformăm Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET) în societate comercială”.

„Este singura soluție prin care putem salva iarna severinenilor și, totodată, să oferim noi locuri de muncă. Transformarea SPAET în societate comercială ne va ajuta să scoatem pe piață 200 de noi locuri de muncă, prin care vom sprijini câteva familii dintre cele care au rămas fără venituri în urma falimentului RAAN”, continuă Virgil Popescu.

Promițându-le severinenilor că, până la începerea sezonului rece, vor avea asigurat confortul termic, vicepreședintele PNL adaugă că, „în acest moment, trebuie să rezolvăm situația cu Alfa Ground, pentru a evita anumite litigii în urma transformării SPAET în societate comercială”.

„Consiliul Local Drobeta Turnu Severin a transmis deja către Ministerul Dezvoltării bugetul de care avem nevoie pentru a trece de sezonul rece 2016-2017, deoarece trebuie să plătim personalul și să achiziționăm combustibil.

De asemenea, mă bucur că reprezentanții Ministerului Energiei, în special ministrul Victor Grigorescu și Corina Popescu, secretar de stat, au fost deschiși la dialog și au sprijinit inițiativa mea. Am convingerea că, în cel mai scurt timp, Guvernul va acorda subvenția pe care am solicitat-o, deoarece mai este o lună până când severinenii vor fi nevoiți să deschidă caloriferele.

Totuși, acest proiect este doar o soluție provizorie. Nu putem la infinit să le dăm motive de îngrijorare cetățenilor, atunci când se apropie sezonul rece. Avem nevoie de o nouă centrală la Drobeta Turnu Severin, care se poate construi doar prin implicarea tuturor factorilor decizionali.

Falimentul RAAN rămâne în continuare un dezastru pentru care plătim și astăzi, deși, la vremea respectivă, putea fi evitat dacă guvernarea PSD nu politiza această companie și nu lăsa fără locuri de muncă mii de persoane”, încheie Virgil Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *