Skip to content
Politică

Să vezi și să nu crezi: Doina Pană vrea să cumpere bunăvoința presei

ancheteonline.ro

Să vezi și să nu crezi: ministrul Apelor, Doina Pană, vrea să cumpere bunăvoința presei. Vedeți mai jos ce spune deputatul PSD de Bistrița-Năsăud.

Guvernantul vrea ca televiziunile să dea mai multe știri pozitive, plângându-se – într-un interviu pentru Libertatea – că s-a ajuns la un grad de violență și dezbinare extrem de ridicat, în societate, iar atmosfera aceasta a făcut ca mulți tineri plecați să nu mai dorească să revină în România.

Demnitarul propune un pact între femeile din politică și cele din presă, pentru promovarea unui astfel de proiect, prin care mass media să primească inclusiv facilități, precum deduceri de TVA, pentru știrile pozitive pe care le difuzează.

Potrivit ministrului, tinerii noștri plecați din România, care nu au plecat din considerente financiare, cum sunt cei din IT, care câștigă și în țară sume la fel de mari, pe aceia nu îi putem aducem înapoi doar cu StartUp-uri sau cu programe prin care să câștige, ci îi aducem înapoi și când atmosfera din societatea românească se schimbă.

„Acest lucru se poate face numai prin unele măsuri legislative. Eu văd la modul, să existe și știri pozitive. Putem veni cu o deducere de TVA, cu o impunere clară. Ei (cei din presă – n.r.) consideră că le scade rating-ul. Le scade la toate, că toate vor avea astfel de știri pozitive”, a explicat Doina Pană.

Ministrul afirmă că s-a gândit la un mod prin care să fie promovat acest proiect.

„M-am gândit la femeile din presă, pentru că sunt și mame și se gândesc și la viitorul copiilor lor. M-am gândit la un fel de pact între femeile din politică și cele din presă, în sensul se creeze un val, prin dezbateri, prin invitați lideri de opinie, în emisiuni, care pot fi din orice domeniu, cântăreți, vedete, dar să se creeze valul necesar pentru a se solicita această lege. Știm cum a trecut și Legea fumatului, cât de greu a fost și am putea implica și asociațiile de tineri, de părinți, de elevi, care să dezbată acest subiect”, a afirmat Doina Pană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *