Skip to content
Opinii & Analize

Sacrificiul expiatoriu

Andrei Cornea

În timpurile arhaice, cînd se întîmpla o secetă prelungită sau o epidemie, șamanul tribului – pînă atunci foarte influent – era dat jos și ucis, conform unui ritual expiatoriu, menit să refacă natura și să alunge nenorocirea. Pasămite puterile sale nu fuseseră suficiente pentru a potoli furia spiritelor sau a zeilor. Se făcea deci vinovat, aparent, de calamitățile naturale. Se credea, de altminteri, în multe locuri, în existența unei solidarități magice între „ce e sus” și „ce e jos”, între stihiile firii și persoana și faptele (sau păcatele) conducătorilor. Aceștia plăteau cu capul pentru deraierea naturii.

Astăzi trăim într-o civilizație științifică și tehnologică. Dar omul arhaic trăiește mai departe în noi. De aceea, cînd am avut și epidemie, și secetă, și noi l-am sacrificat pe „ primul șaman” al țării. Ce-i drept, n-a mai curs sînge altfel decît simbolic, premierul și-a dat singur demisia, aparent urmînd mai curînd ritualul democratic decît cel tribal, dar în străfundul întregii situații a ieșit la suprafață străvechiul ritual expiatoriu al „șamanului” devenit brusc țap ispășitor pentru o crimă pe care n-a comis-o. Căci să recunoaștem că fostul premier a condus mulțumitor situația în pandemie, dacă ținem seama de împrejurări. Într-adevăr, situația a fost cu adevărat complet ieșită din matcă și numai zeu să fi fost, ar fi ieșit lucrurile mai bine. Cu un guvern minoritar, atacat zilnic și blocat în parlament de PSD, începîndu-și mandatul cu un deficit bugetar deja mare, cu depozitele de materiale sanitare goale, cu economia pusă pe butuci, cu populația adesea ostilă măsurilor restrictive, ați fi putut prezice astă-primăvară că ne vom prăbuși. Și totuși nu s-a întîmplat. Că au fost și greșeli? Desigur, retrospectiv au fost greșeli (mai ales o anumită „scăpare a frîielor” toamna asta). Dar nimeni în lumea largă nu a avut rețeta optimă. Toate țările au băjbîit, au încercat, au greșit mai mult sau mai puțin și au cîștigat experiență. Iar „triburile” lor uneori au ascultat, alteori au protestat, nu o dată au încălcat din plin regulile de carantină; au fost filozofi care le-au combătut, medici care au negat existența virusului sau valoarea vaccinurilor. Înalți prelați ai bisericii care aproape n-a cîrtit pe timpuri, cînd s-au demolat biserici, acum au amenințat cu „revoluții”, fiindcă s-au impus reguli pentru pelerinaje, și au stîrnit oamenii să nu le respecte. 

Mulți oameni s-au simțit frustrați și nu fără motiv: unii că li s-a închis afacerea, alții că nu-și pot trimite copiii la școală, alții că nu pot merge să se distreze, alții că nu pot călători, alții că au rămas șomeri.  Mulți pur și simplu nu pot pricepe ce se întîmplă, le e frică și cred în conspirații mondiale. Supărarea e mare pretutindeni. (Și ne mai mirăm că participarea la vot a fost scăzută?) Dar trebuie să fie un vinovat, nu-i așa? Iar vinovatul trebuie să fie vizibil și accesibil. În mod firesc, „primul șamanul”, învestit cu putere, e neapărat cel de vină. Fiindcă, se crede, cu ceva va fi păcătuit el, mîniind spiritele bolii și zeii, supărați că n-au putut fi venerați! Popoarele, ca și triburile din vechime, nu raționează. Nu le pasă nici de cifre, nici de comparații, nici nu încearcă să privească situația global și să facă legăturile logice necesare. Faptul că putea fi mult mai rău, dacă nu s-ar fi luat măsurile care s-au luat nu consolează masele. Împrejurarea că alte țări mai mari și mai puternice au pățit-o mai rău, că toată planeta a fost luat-o prin surprindere de pandemie și că de multe ori s-a procedat pe bîjbîite, nu-i calmează pe oamenii frustrați. Ei vor neapărat să-și stingă focul pe cineva. Vor un „țap ispășitor” și-l găsesc în persoana „șamanului principal”, responsabil cu exorcizarea răului. Iar ritualul votului a fost acum cumva substitutul modern al sacrificiului expiatoriu. Ceea ce s-a întîmplat nu cunoaște nici rațiune, nici compasiune. Dar pentru coeziunea tribului național e un ritual necesar și, se speră, benefic. 

De altfel sacrificiul a fost mai mic decît ne puteam teme. N-a ieșit chiar foarte rău: fostul „șaman” va fi compensat, se pare, devenind al treilea om în stat, iar partidul său va conduce o coaliție – oricum inevitabilă. Ce-i drept, regele s-a supărat și i-a certat pe colegii-șamani care n-au reușit să vrăjească suficient poporul. (Căci dacă elementele naturii nu pot fi vrăjite, măcar noroadele ar trebui să poată fi de șamani iscusiți.) Ceartă nu foarte aspră, totuși, fiindcă puterea rămîne tot la ei pe patru ani. Deocamdată le-a pus un nou prim-șaman, ce-i drept, mai neobișnuit: poartă sabie la șold. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *