Skip to content
Politică

Săftoiu arată cu degetul spre Turcan: Înseamnă blat cu PSD

ampress.ro

Deputatul PNL, Adriana Săftoiu nu trece cu vederea afirmatiile făcute de Raluca Turcan, lider interimar PNL la adresa unor membrii de partid care nu au fost prezenţi la şedinţa comisiei juridice din Senat.

Săftoiu suţine că în ședința PNL, Turcan ar fi dat de înțeles că s-a negociat cu cei din PSD pentru postul de viceguvernator la BNR și nu există niciun alt motiv să mai vină cineva cu o altă candidatură.

„să te plângi de absența unui membru PNL în ședința comisiei juridice de la Senat si să explici ceva despre un blat cu PSD… e de râs, mai ales când persoana care se revoltă e aproape absentă din comisia din care face parte. Absența persoanei inseamna blat cu PSD? Mă intreb ce fel de blat s-a făcut când in ultimul BPN (Biroul politic al PNL) ni s-a explicat că pentru anumite numiri in functii, in institutii publice, s-a negociat (oare cu cine?) si ca trebuie sa acceptăm lista, fără să ne mai batem capul cu alte candidaturi. Nu a contat cine ce CV si-a depus. S-a venit cu lista negociată! Si am auzit cuvântul ”democratie” invocat! Vai!,” a scris Săftoiu  pe pagina de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *