Skip to content
Politică

Șah- mat la PSD? Numărul de parlamentari care și-ar fi negociat trecerea la PNL

În ultima perioada, discursul co-președinților PNL cu privire la introducerea unei moțiuni de cenzură și picarea Guvernului Ponta a devenit unul tot mai pregnant.

Chiar dacă în repetate rânduri, în campania electorală, dar și după această perioadă, liberalii, în frunte cu Klaus Iohannis, au precizat că nu vor primi niciun traseist în rândurile PNL, discursul liberalilor s-a mai nuanțat.

Spre exemplu, președintele PNL, Alina Gorghiu, a precizat, într-un interviu acordat Adevărul Live, că o moțiune de cenzură poate fi adoptată prin negociere în Parlament.

PNL are obligaţia să-i dea preşedintelui Iohannis un partener la Palatul Victoria, să putem asigura un mers normal. Mi-este teamă de peticile pe care le face PSD. Nu mai vreau să văd aşa ceva, iar PNL este determinat să ajungă la guvernare, să vină cu oameni credibili, care nu au în spate controverse.   (…) Faptul că nu vom accepta traseişti, şi nu vom accepta. Vă garantez că nu există nimeni din PNL care să fi pus problema aducerii parlamentarilor în PNL pentru a vota moţiunea de cenzură. Decizia politică este luată. Moţiunea de cenzură va putea să treacă doar prin negocieri cu cei din Parlament”, a explicat Alina Gorghiu.

Sursele politice citate de B1 TV spun totuși că liberalii au negociat deja cu mai mulți parlamentari PSD. Ar fi vorba de un număr de 25 de parlamentari social- democrați care și-ar fi negociat trecerea la PNL și susținerea moțiunii de cenzură ce a fost promisă de liberali pentru sfârșitul lunii februarie.

În afară de acest potențial număr care ar putea dezerta din PSD către PNL, ar mai putea exista un număr de parlamentari destul de consistent care ar putea merge alături de Mircea Geoană și Marian Vanghelie. Ar fi vorba de aproximativ 50- 60 de deputati si senatori care ar urma să pună bazele unei formațiuni politice alături de cei doi foști lideri PSD.

Citește și: EXCLUSIV INTERVIU Marian Vanghelie dezvăluie când își va lansa noua formațiune politică și pe cine se bazează

 

foto: nato.int

3 comentarii la “Șah- mat la PSD? Numărul de parlamentari care și-ar fi negociat trecerea la PNL

  1. PNL la guvernare cu oameni credibili? Care ar fi aceea? Blaga, Berceanu, Videanu, Blejnar, Duta, Boagiu, Oltean, Anastase, toti cei ocoliti (din motive numai de ei stiute) de DNA?

  2. Cine are de castigat daca aripa IOHANNIS–se desprinde de PSD ? Obtine GEOANA–o noua functie care sa-i asigure , continuitatea locativa ? Daca se incearca faramitarea PSD in aripioare invaluite in PERDELUTE–ADIO PD–ADIO PDL—e mai bun noul PNL —s-a mai incercat si cine a plecat–a tinut usa noilor stapani si atat —s-ar creea o noua echipa de IMORALA in jurul presedintelui ( toti stiu ca acest lucru ar avea acceptul lui ) Anul 2016–care este aproape–va fi anul surprizelor iar TRADATORII–au sansa sa devina -ISTORIE– .

  3. RAUTATI-LE POSTACILOR PSD LE INTELEG.DE LA 75 -80 %IN SONDAJE ; CU ALEGERILE PERDUTE CU DRAGNEA SI PONTASI INCA 100-150 DE DEPUTATI SI SENATORI; PRESEDINTI DE CONSILI JUDETENE LA PUSCARIE SAU IN CURS SI SANSE , CA LA FINELE ANULUI 2015 IN SONDAJE SA AJUNGA PSD SUB 20 % ASTA FACE PARTE DIN RAUTATEA NECONTROLATA A POSTACILOR SI MEMBRILOR PSD . VA DORESC SUCCES FARA OBSTACOLE LA JILAVA SI MULTI DINTRE DVS LA B A LACEANCA ????????????

Dă-i un răspuns lui liviuioan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *