Salariaţii care plătesc CASS pentru venituri şi producătorii de medicamente finanţează asigurările sociale de sănătate

bani-economie
Sursa foto: Pixabay

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a avut deficit de 1.000 de lei în anul 2023, după ce a primit de la stat subvenţii de peste 10 miliarde de lei, mai mari decât cele primite în primii doi ani ai pandemiei de Covid.

Totuşi, valoarea subvenţiilor primite de Fondul Sănătăţii e mai mică decât în 2022, arată analiza Economica.net. Salariaţii, persoanele fizice care plătesc CASS plafonat pentru veniturile extrasalariale obţinute, în baza declaraţiei unice, şi deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sunt cei care au finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate în 2023.

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS în baza declaraţiei unice depuse la Fisc, din subvenţii şi din taxa clawback plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor. Din banii stânşi la Fondul Sănătăţii, CNAS plăteşte medicilor, dar şi celorlaţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. Din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului medico-sanitar şi auxiliar, în baza legii salarizării unice.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL