Skip to content
Economie

Salariile bugetarilor au luat anul trecut 9.4% din PIB, dar angajările la stat continuă. Ce spune profesorul de economie Cristian Păun

romanialibera.ro

România e, pentru al cincilea an consecutiv, țara din UE care alocă cea mai mare sumă de la buget pentru salarii. În 2021, statul a cheltuit 112 miliarde de lei pentru a-i plăti pe cei 1,2 milioane de angajați din sectorul public. Suma reprezintă 9.4% din PIB-ul țării.

Numărul bugetarilor creşte, dar asta nu se vede în calitatea serviciilor. Din mai 2021 şi până în mai 2022, s-au angajat peste 17.000 de persoane. De patru ori mai multe în comparaţie cu perioada mai 2020 – mai 2021. Numai în ultimele trei luni s-au adăugat o mie de oameni, scrie b1tv.ro.

„E o mare problemă din punctul meu de vedere și, ca să zic așa, o măsură care. dacă continuă, și vedem că continuă, sigur că va presa mai mult pe deficit, deficit care se finanțează azi la niște dobânzi exorbitante și care are și o presiune inflaționistă. Inflația e până la urmă și ea un cost, o taxă prin care statul se alimentează cu resurse pentru a menține acest aparat bugetar, a declarat Cristian Păun, pentru B1 TV.

Creșterea numărului de bugetari, a mai spus specialistul, demonstrează că, în fapt, cei care conduc statul român nu vor să facă debirocratizarea și reformele promise.

„E foarte mult aproape 10% din PIB, pentru că statul nu încasează mai mult de 35% din PIB pe parte de venituri, veniturile sale, care, de fapt, sunt veniturile noastre! Și vedem că o treime se duce pe un aparat bugetar pe care nimeni nu reușește să-l țină sub control și să-i pună niște criterii de performanță, de productivitate.

E mult mai simplu să mai angajezi o persoană și mult mai greu să evaluezi resursele pe care le ai la dispoziție, să vezi ce face fiecare din instituția pe care o păstorești și să tai ce e inutil, birocratic vorbind, așa încât să operezi ca stat cu angajați mai puțini.

Faptul că tu tot adaugi noi angajați la stat arătă că nu vrei să te iei la trântă cu birocrația, cu reformele și nu vrei să faci lucrurile pe care românii le așteaptă în aceste momente de criză”, a spus Păun.

Profesorul a mai precizat că e nevoie de digitalizare în ritm alert, dar nu crede că acest lucru se va face deoarece „digitalizarea trebuie implementată fix de cei care vor fi ulterior vizați”, adică dați afară.

Acesta a spus apoi că ar trebui renunțat la județe și trecut la organizarea pe regiuni administrative, măsură care nu necesită modificarea Constituției. Astfel, birocrația va fi redusă prin comasarea instituțiilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *