Skip to content
Craiova Dolj Locale

Saloane renovate la Secţia Neurologie a Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova

https://www.gds.ro

Saloanele Secţiei Neurologie I a Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova au fost renovate. Lucrările de reparaţii şi igienizări, la care s-a adăugat dotarea şi climatizarea saloanelor, s-au realizat cu fonduri de la Primăria Craiova, în valoare de aproximativ 950.000 de lei.

„Este vorba de o reabilitare a secţiei, care a costat aproximativ 600.000 de lei, la care se adaugă o întreagă instalaţie de climatizare, de circa 200.000 de lei, şi de alte dotări în valoare de aproximativ 150.000 de lei. Avem în calcul şi reabilitarea Secţie de Psihiatie I de la parc şi nu trebuie uitată nici Clinica de Recuperare, acea clădirea P+4 pentru care este în derulare licitaţia pentru proiectul de realizare a acestui obiectiv”, a declarat edilul Craiovei, Mihail Genoiu.

Noutatea din Secţiilor Neurologie I şi Neurologie II ale Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova sunt rezervele de lux. Ele pot fi folosite de pacienţi doar contra cost. Acestea au apărut după ce ambele secţii au fost reabilitate la cel mai înalt standard.

„Reparaţiile au constat în înlocuirea covorului medical, a instalaţiilor electrice şi termice. Aici se adaugă şi achiziţia de paturi noi, televizoare, frigidere. De asemenea, s-au realizat nişte dressing-uri între saloane, ca vestiare pentru personalul din secţie. În plus, noul sistem de climatizare asigură un confort sporit pacienţilor, care acum au parte de o temperatură constantă în saloane şi pe coridoare. Atât la nivelul Secţiei de Neurologie I, cât şi al Secţiei Neurologie II avem două rezeve cu un pat, cu un confort hotelier deosebit, unde pot sta pacienţii care doresc, dar contra cost. Sunt rezerve cu un pat, cu grup sanitar propriu, cu TV, cu toate condiţiile”, a precizat Anca Tudor, managerul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova.

Secţia Neurologie I are 68 de paturi, din care trei sunt de terapie acută. În această secţie se desfăşoară Programul Naţional de Scleroză Multiplă, de care beneficiază deja peste 50 de pacienţi.

La Spitalul de Neuropsihiatrie mai există, de luna trecută, cinci paturi de îngrijiri paleative, în cadrul Clinicii de Recuperare Neurologică. De asemenea, laboratorul de analize medicale a fost reacreditat RENAR. Acesta este în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

„Şi la noi plafonul pentru analize medicale se termină în prima săptămână, dar pentru pacienţii noştri continuăm să facem analize, chiar dacă unele sunt contra cost. Noi ne străduim însă să acoperim toate cerinţele“, a mai spus managerul Anca Tudor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *