Salvamont: Peste 30 de persoane, salvate în ultimele 24 de ore

Salvamont
Sursa foto: Salvamont România

Peste 30 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, anunţă duminică Salvamont.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 24 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Cele mai multe au fost primite pentru intervenţia salvamontiştilor din Sibiu, Mureş, Cluj, Neamţ, dar şi pentru Salvamont Prahova şi Buşteni, notează Agerpres.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 31 de persoane, 7 dintre acestea fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital.

S-au mai primit 25 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: