Skip to content
Siguranța cetățeanului

Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 28 de apeluri pentru a interveni de urgenţă

ebihoreanul.ro

Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 28 de apeluri pentru a interveni de urgenţă, cele mai multe dintre acestea fiind adresate Salvamont Sinaia.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 28 de apeluri de urgenţă, arată reprezentanţii Salvamont.

Dintre acestea, cinci apeluri au fost pentru Salvamont Sinaia, 4 pentru Salvamont Municipiul Braşov, câte 3 pentru Salvamont Gorj şi Salvamont Harghita, câte două pentru Salvamont Maramureş, Salvamont Alba, Judeţul Gorj şi Judeţul Buzău, precum şi câte un apel pentru Salvamont Cluj, Salvamont Prahova, Salvamont Prahova-Azuga, Judeţul Bistriţa-Năsăud şi Judeţul Mehedinţi.

S-au mai primit 61 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre starea pârtiilor din domeniile schiabile„, menţionează sursa citată.

Anterior, salvamontiştii au avertizat că, până sâmbătă seară, este risc mare de avalanşe în Carpaţii Meridionali. În Munţii Făgăraş, riscul este mare şi la altitudini mai mici de 1.800 de metri, în timp ce în Bucegi, Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu sunt vizate zonele înalte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *