Skip to content
Politică

Salvarea României nu este mandatul Uniunii Salvați România! Absurdul din calculele liderului USR

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Zilele acestea asistăm la un adevărat circ politic făcut de liderul USR, Dan Barna. Partidul care își propune din titulatură salvarea României pare că are o serie de condiții greu de acceptat de către restul partidelor, pentru îndeplinirea acestei misiuni. Barna pur și simplu pare că nu înțelege faptul că alegerile anticipate nu sunt posibile și joacă această mână moartă până la capăt.

Imposibilitatea anticipatelor

Pentru a demonstra că retorica liderului USR este complet greșită vom arăta de ce anticipatele sunt imposibile în sistemul politic românesc. Concret, în sistemul semi-prezidențial din România, anticipatele se pot organiza doar în momentul în care două propuneri succesive de premier sunt respinse în Parlament, lucru care duce la dizolvarea automată a Parlamentului. Așa cum mai mulţi analişti, ziarişti, foşti consilieri prezidenţiali demonstrează, în România nu se pot organiza alegeri anticipate, pentru că ar însemna ca parlamentul să se dea jos singur. Dacă prima propunere ar putea fi respinsă de Parlament, a doua propunere ar fi votată cu siguranță pentru că altfel, partidul cu cea mai mare reprezentare din parlament, adică PSD, ar fi dezavantajat de eventualele alegeri anticipate care ar putea da o altă majoritate parlamentară și, deci o altă distribuție a mandatelor.

Ori mai nimeni, cu excepţia lui Barna, nu crede că acest lucru ar fi posibil. Argumentul invocat, totuşi, de cei de la USR este aproape penibil: „Partidele care au votat azi moţiunea de cenzură au obligaţia morală să continue să respingă în Parlament două propuneri de prim-ministru şi să revină în faţa cetăţenilor români care să voteze o nouă majoritate legitimă”. Să discuţi în politica românească despre „obligaţii morale” ar fi destul de penibil. Şi chiar dacă şefii partidelor ar accepta asemenea „obligaţii morale”, nu poți avea garanția că parlamentarii de rând ar respinge două propuneri de guvern, iar apoi să plece acasă.

Iraționalitatea atitudinii USR

Aici apare iraționalitatea în atitudinea USR. Barna a calculat în realitate că USR-ului îi șade mai bine în Opoziție până la alegerile parlamentare. Fiind un partid de opinie, protestul reprezintă o armă fiabilă în mâinile USR. Din postura de partid aflat la putere, USR nu ar mai avea pe cine să critice, chiar dacă moștenirea lăsată de PSD ar justifica acest lucru.

Duminică, la Iaşi, Barna a fost confruntat de un simpatizant exact cu această întrebare: “doar calculele dumneavoastră electorale contează? Dar noi, cetăţenii, nu contăm?”. În realitate această atitudine ambivalentă a USR-ului – dăm jos guvernul, dar nu intrăm la guvernare – este taxată de electorat.

Fără sprijinul USR, guvernul Orban ar putea să nu treacă de Parlament, lucru care ar duce la menținerea interimatului Vioricăi Dăncilă cel mai probabil până după alegerile prezidențiale, lucru care ar anula de facto efectele moțiunii de cenzură. În plus, existența intermarilor la ministere-cheie afectează bună funcționare a lucrurilor în țară. Sloganul “Uniți Salvăm România!” transformându-se în “Salvăm România, cu unele condiții”, prin contribuția lui Dan Barna și a celor care susțin această idee irațională a anticipatelor. Uniunea Salvaţi România lasă pe alţii să salveze România.

Cei de la USR vor deconta această atitudine ambivalentă a liderilor săi la viitoarele alegeri. Electoratul a început deja să taxeze acest gen de comportament. Doar că această poziție irațională, până la viitoarele alegeri costă România, de vreme ce actuala criză politică se menține. Dacă cei de la USR nu vor înțelege că interesul public este deasupra calculelor politice, atunci actuala situație se va păstra, ea fiind decontată mai devreme sau mai târziu chiar de oamenii de rând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *