Skip to content
Știri

Samsung nu se lasă! Lucrează la smartphone-ul acoperit în întregime de ecran

Nu neapărat la anul, dar într-un viitor destul de apropiat Samsung speră să aibă în palmares un smartphone la care suprafața frontală să fie ocupată 100% de ecran. Majoritatea modificărilor de construcție făcute în ultimii doi ani de producătorii de smartphone-uri au avut în vederea creșterea procentului pe care ecranul îl ocupă din suprafața device-ului.

Prima oară a fost bretonul, care a contribuit la mărirea ecranului cu câțiva milimetri, însă al cărui aspect nu a fost apreciat de toată lumea. A urmat micșorarea bretonului până când acesta a ajuns să fie vizibil doar în zona camerei frontale. Apoi, experimentele s-au extins, scrie profit.ro.

Samsung a ales să evite bretonul pe noile sale flagship-uri prin crearea unor orificii direct în ecran care să acomodeze camera frontală. Alți producători au venit cu o cameră foto frontală glisantă, care se ascundă când nu este folosită.

Un pas în aceeași direcție, mărirea procentului ocupat de ecran, a fost și eliminarea butoanelor fizice de sub acesta, posibilă în primul rând datorită integrării senzorului de amprente direct în ecran. Toate aceste indicii de pe parcursul ultimilor doi ani, sugerează că smartphone-ul viitorului arată ca în filmele science-fiction: fața telefonului va fi ocupată în întregime de ecran.

Șeful diviziei R&D a Samsung, Yang Byung-duk, spune că tehnologia va face destul de curând posibil un astfel de smartphone, însă cel mai probabil nu chiar în următorii doi ani. Elementul cheie în această ecuație este integrarea camerei foto frontale în ecran astfel încât aceasta să nu fie vizibilă și să nu acopere elemente ale interfeței grafice a sistemului de operare, dar în același timp să funcționeze normal. Samsung a lansat recent seria Galaxy S10, care acomodează camera foto frontală într-un orificiu din ecran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *