Sănătate, tuturor! – Care sunt principiile unei educații sexuale sănătoase

De mulți ani se vorbește despre educația sexuală. Se vorbește mult, se face puțin sau prea puțin.  Mulți dintre cei care se opun ideii nu vor să afle ce înseamnă de fapt educația sexuală. Aceștia spun că nu este necesară, că trebuie făcută în familie, că nici ei nu au avut parte de așa ceva și, uite, s-au descurcat foarte bine.

Însă nimeni nu pare să ia în calcul numărul uriaș de adolescente care au copii, cifrele în creștere de copii cu tulburări de identitate sexuală, sau de adolescenți dependenți de pornografie.

Gina Boiculese, invitata emisiunii Sănătate, tuturor!, urmează să devină terapeut. Educația sexuală a tinerilor, când și cum începe aceasta, de la cine ar trebui să primească informațiile care să-i determine să ia decizii sănătoase –  sunt situații pe care le observă în mod natural de mult timp, teme pe care le analizează de ani de zile și le documentează pregătindu-se pentru noua ei meserie.

Problema nu este că nu există informații, spune invitata Mihaelei Tatu.

„Informațiile pot fi accesate, dacă ar exista deschiderea din familie să poată să fie accesate. Doar că, în momentul în care vorbim despre sexualitate și cumva pot să dau exemplul personal, se presupune că ești adolescentă și rămâi în stadiul de adolescent, ajungi la facultate și cumva, în intervalul de timp adolescență-sfârșit de facultate ar trebui să primești nu se știe de unde un aflux de informații și de experiență, care să te determine să iei o decizie sănătoasă pentru tot ceea ce înseamnă parcursul tău intim. Însă realitatea este că se rupe filmul pentru un adolescent în etapa respectivă, pentru că nu ai, n-ai de unde să-ți iei informațiile respective, dacă tu, în familie, nu ai avut parte de ele. Și asta nu înseamnă că trebuie să te ia mama sau tata la o discuție în bucătărie în care să-ți spună cuvintele importante. Pentru că la vârsta respectivă, așa cum arată și statisticile, s-au consumat deja de foarte multe ori foarte multe lucruri, într-o manieră mai mult sau mai puțin sigură, pentru că așa ai auzit sau ai văzut”, adaugă Gina Boiculese.

În ce privește momentul și modul cum își încep adolescenții români experiența sexuală, aceasta spune că se întâmplă pe la 12-13 ani tocmai pentru că trebuie să fie cum sunt ceilalți. Vorbim despre un lucru pe care îl bifează alături de alte lucruri pe care le fac în ideea să fie acceptați de grupuri, cercuri sociale, explică invitata.

Mai mult, spune aceasta, de cele mai multe ori sursa de informație principală o reprezintă anumite site-uri de profil, totul fiind interpretat într-un mod complet greșit.

În ce privește ultimele date oficiale potrivit cărora România are cele mai multe mame minore din Uniunea Europeană, Gina observă tonul folosit în toate știrile despre aceste statistici.

„Este foarte interesant că tot timpul se vorbește despre fete. Fetele ar trebui să ia anticoncepționale, fetele ar trebui să știe despre cât de mare este costul pentru o mamă minoră. Într-adevăr, ”costul” unei sarcini, subliniază aceasta, este mai mare pentru o femeie decât pentru un bărbat, pentru simplul fapt că bărbatul poate oricând să decline paternitate în momentul în care s-a născut copilul. Și, atunci, este clar că responsabilitatea îi revine femeii. Însă lucrurile nu ar trebui să fie așa. Probabil pentru că sunt mamă de doi băieți, consider că responsabilitatea este și de partea cealaltă. Pentru că în momentul în care vorbim de o sarcină nedorită la o vârstă atât de mică, și acel copil, adolescent, băiat, trebuie să știe care sunt repercusiunile. Lucrurile astea se întâmplă de ambele părți. Însă fata trebuie să știe că întotdeauna este în controlul propriei sexualități și că trebuie să existe consimțământ și că poate să spună oricând nu, în orice moment, chiar și dacă la început a spus da”, explică Gina Boiculese, invitată în ediția de vineri a emisiunii Sănătate, tuturor, realizată de Mihaela Tatu.

Urmărește emisiunea, aici.

Emisiunea Sănătate, tuturor!, cu Mihaela Tatu,  este prezentată de Team Dental Clinic Timișoara.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: