Skip to content
Societate

Sancțiuni pentru angajatul CFR, care a dezvăluit condiţiile inumane în care lucrează personalul din sistemul feroviar

Inquam Photos/George Calin

Angajatul CFR care a reclamat condiţiile în care angajaţii de pe garniturile feroviare sunt nevoiţi să petreacă timpii de pauză în staţia CF Deda – pe bancă, după ce dormitorul pe care personalul îl folosea a fost închis – susţine că este penalizat financiar după ce a făcut publică situaţia.

Marius Bercheşan spune că orele lucrate au fost trecute ca ore de pază, care nu beneficiază de sporuri. „Eu nu am curs de paznic, nu am puşcă, nu am nimic. Cum să fac pază?”, a declarat şeful de tren.

Bună ziua de la Deda!!! Cred că toţi cei care m-aţi susţinut şi încurajat în legătură cu postarea din staţia Deda muriţi de curiozitate să aflaţi ce s-a întâmplat în urma sesizării făcute : din nou mi-au fost tăiate orele de serviciu şi trecute la pază după cum se poate observa şi in evidenţa activităţii lunare!”, a scris sâmbătă, pe Facebook, angajatul CFR care a sesizat condiţiile în care personalul care deserveşte garniturile feroviare este nevoit să petreacă timpul în staţia Deda.

Aflat sâmbătă în staţia Deda, unde a ajuns la ora 9 şi de unde va pleca la ora 12:06, Marius Bercheşan a explicat, pentru News.ro că, prin trecerea orelor lucrate ca ore de pază, este, practic, penalizat financiar. În plus, şeful de tren susţine că el nu este paznic. „Acum iar sunt în Deda, pe bancă. Orele de ieri noapte, de serviciu mi le-a tăiat. M-au trecut la pază. Sunt ore plătite fără sporuri, ca şi un muncitor necalificat. Ore trecute la pază, dar eu nu am curs de paznic, nu am puşcă, nu am nimic. Cum să fac pază?”, a declarat Bercheşan.

Întrebat cine a tăiat orele lucrate, acesta a răspuns: „Şeful de tură de la comanda personalului de la Târgu Mureş. Eu am făcut raport de eveniment şi am luat serviciu în continuare”. Vineri, Marius Bercheşan a sesizat public condiţiile în care şefii de tren sunt nevoiţi să se odihnească în staţia Deda, în judeţul Mureş. Aceştia dorm pe o bancă, în gară, după ce dormitorul destinat angajaţilor şi amenajat în incinta gării a fost închis.

În prezent, în staţia Deda, din motive independente de CFR Călători, nu există deocamdată dormitor în care personalul de deservire a trenurilor să poată efectua odihnă. În acest sens activitatea este proiectată în conformitate cu prevederile instrucţionale astfel încât personalul de tren care soseşte cu garnitura în staţia Deda să continue să se afle în serviciu până la reintroducerea trenului în cursă, fiind aplicate şi respectate toate prevederile prevăzute în contractul colectiv de muncă”, a transmis compania vineri, după ce situaţia privind staţia Deda a devenit publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *