„Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, cu dezbateri despre viitorul României în UE. Este invitată Roberta Metsola

Discursul susținut de președintele României, Nicușor Dan, cu ocazia Zilei Naționale 1 decembrie
Sursă foto: captură ecran / Administrația Prezidențială

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat sâmbătă lansarea inițiativei „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, un proiect care va reuni, în perioada 5-9 mai 2026, o serie de dezbateri și evenimente dedicate rolului României în Uniunea Europeană.

Potrivit Administrației Prezidențiale, aceste întâlniri au ca scop începerea unor discuții și argumentate pe teme importante pentru țara noastră, în contextul european, inclusiv despre direcțiile de dezvoltare și prioritățile României.

Evenimentele vor include dezbateri, conferințe și prezentări pe teme variate, de la politică, economie și diplomație, până la educație, cultură, cercetare sau impactul tehnologiilor moderne și al inteligenței artificiale asupra instituțiilor.

La discuții vor participa experți, lideri politici, europarlamentari, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic, oameni de afaceri, dar și studenți și reprezentanți ai cultelor religioase.

Președintele Nicușor Dan va lua parte la aceste dezbateri și va avea dezbateri cu invitații.

Obiectivul principal este identificarea unor soluții prin care România să își consolideze poziția în Uniunea Europeană și să aibă un rol mai important în deciziile la nivel european.

Programul evenimentelor din cadrul „Săptămânii Europene la Palatul Cotroceni”

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, așteptată la București de Ziua Europei

Marți, 5 mai

Dezbaterile „Educație pentru un viitor european” și „Just. AI Forum – Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar”

Marți, 5 mai – Sâmbătă, 9 mai

Expoziția „România – destinație europeană cultural – religioasă de referință”

Miercuri, 6 mai

Dezbaterea „Noile arhitecturi ale democrației digitale”

Joi, 7 mai

Dezbaterile „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa” și „Companii românești, piață europeană”

Vineri, 8 mai

Dezbaterea „Viitorul Europei: Direcții politice și poziționarea României”

Sâmbătă, 9 mai, Ziua Europei

Eveniment cu participarea președintei Parlamentului European, Roberta Metsola

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: