Skip to content
Politică

Sărbătoare în familia lui Virgil Popescu: Mihaela este specială pentru mine! EXCLUSIV

facebook.com

Pe data de 8 noiembrie se sărbătoresc Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, iar cu această ocazie, redacția PSnews.ro a contactat mai mulți politicieni pentru a afla cum petrec aceștia în zi de sărbătoare.

Virgil Popescu, vicepreședinte PNL, a declarat, pentru PSnews.ro, că este deja sărbătoare în familia lui, deoarece este și ziua fetei sale, Cristina Mihaela Popescu.

„Trebuie să recunosc că este o zi specială pentru mine și, în același timp, plină de emoții. Este și ziua fetiței mele, Popescu Cristina Mihaela, singura mea fată la care țin foarte mult. E o zi specială pentru că Mihaela este specială pentru mine.

În prezent, este studentă în anul întâi, la Academia de Studii Economice, acolo unde și-a dorit să ajungă. Studiază la Facultatea de Marketing, în limba engleză, iar eu mă bucur că și-a realizat acest vis. După terminarea facultății, sper din tot sufletul să facă în continuare ceea ce își dorește și să aibă o carieră profesională plină de realizări.

La fel ca orice părinte, sper să-și împlinească toate visurile și îi încurajez pe copiii mei să nu renunțe la visuri. Cristinei îi doresc să-și construiască o carieră în domeniul pe care l-a studiat și pe care îl îndrăgește. Visul ei este acela de a avea o firmă prin care să ofere consultanță pe marketing, marketing online”, a spus Popescu pentru PSnews.ro.

Întrebat cum va sărbători această zi, vicepreședintele PNL ne-a declarat că va rămâne alături de copiii cei mari in Bucuresti și va ieși cu ei în oraș.

„Vom ieși împreună în oraș și cu fratele mai mare, Cosmin. Eu mai am doi băieți – pe cel mare îl cheamă Ionuț Cosmin, tocmai ce a terminat Facultatea de Automatizări și Calculatoare. Acum este la master și tocmai ce a trecut interviul de angajare la o companie de IT. Mă bucur că este pe picioarele lui, deoarece și-a dorit să lucreze în IT, a dorit să urmeze aceeași facultate de calculatoare pe care am absolvit-o și eu în 1991. Pot spune, cu mândrie, că duce mai departe tradiția familiei în IT. Și mai am un băiețel, Ștefan Popescu, care e în clasa a cincea și pe care îl ajut cu temele când se încurcă. De fiecare dată, temele sale sunt o nouă provocare”, a dezvăluit liderul PNL.

Virgil Popescu a vorbit și despre susținerea pe care i-o oferă familia în campania electorală, unde candidează pentru un loc în Camera Deputaților.

„Copiii cei mari mi-au spus clar că ei vin la Severin, în ziua votului, și vor vota pentru tatăl lor. Sunt susținători înverșunați. Ai mei au fost tot timpul susținătorii mei în politică și mă bucur că se unesc în jurul meu. Simt că împreună suntem mereu mai puternici.

Cristina este mai creativă, de aceea a și mers spre Facultatea de Marketing, în limba engleză. Și Ștefan, și Cosmin sunt mai exacți.

Cred că fata cochetează cu ideea de a se implica în politică. Cosmin este cu calculatoarele și se concentrează pe dezvoltarea de programe. Vrea să-și înceapă cariera într-o companie de IT, iar din partea mea are toată susținerea”, a conchis Virgil Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *