Skip to content
Societate

Sărbătoarea Crăciunului în România rurală: 1 din 6 părinţi nu are nici măcar 10 lei pentru a cumpăra un cadou copilului

Inquam Photos / Octav Ganea

Unul din 6 părinţi nu are nici măcar 10 lei pentru cadoul de Crăciun, iar o treime dintre părinţi au mai puţin de 50 de lei să cumpere un cadou, potrivit studiului „Crăciunul pentru copiii din satele României”, realizat de World Vision România.

Studiul a arătat că în acest an, jumătate dintre părinţii vulnerabili din mediul rural şi-ar dori să anuleze Crăciunul din acest an pentru că nu au bani pentru cadouri şi brad.

MULTE FAMILII NU ŞI-AU PERMIS UN BRAD ÎN ANUL 2020

O tremile dintre familiile vulnerabile din mediul rural nu au avut brad la Crăciunul din 2020, în timp ce peste 50% dintre familii au avut un brad împodobit sărăcăcios. Doar 20% dintre familii au avut bradul pe care şi l-au dorit anul trecut, arată datele studiului realizat de World Vision România.

De asemenea, mai mult de jumătate dintre respondenţi au spus că perioada Crăciunului este una stresantă pentru ei, 74% fiind stresaţi din cauza lipsei banilor.

30% dintre părinţi afirmă că sunt stresaţi pentru că le este ruşine că nu pot asigura familiei cele necesare, 14% pentru că nu cu ce încălzi casa, 10% deoarece nu ştiu dacă vor avea bani pentru mâncare şi tot 10% fiindcă nu au haine de iarnă, scrie adevarul.ro.

În plus, în jur de 70% dintre respondenţi ar alege un cadou care să acopere o necesitate de bază (alimente, haine, încălţăminte), mai puţin de 30% ar alege un cadou care să-l bucure pe copil, chiar dacă nu este o necesitate de baz

World Vision România a precizat în studiu că în mediul rural, copiii cred în Moş Crăciun, la fel ca cei din oraşe.

Gabriel are 10 ani şi este dintr-un sat din Dolj. Are un frate mai mare, de 12 ani, şi o soră mai mică pe care o iubeşte la nebunie. Gabriel ne-a spus povestea lui şi a cerut cadouri de la Moş Crăciun pentru Alin şi Elena, sora mai mică. Ne-a spus că tot ce-şi doreşte Alin este să poată să meargă la liceu, lucru care în acest moment pare doar un vis, pentru că familia nu ar putea susţine naveta. Pentru Elena, a cerut jucării. Este o fetiţă plină de viaţă şi speranţă. Ca cei trei copii din Dolj sunt zeci de mii în România. Copii care speră an de an că Moş Crăciun va veni, copii care cred în magie şi merită să o primească. “, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Pentru mai mult de 2000 de copii din programele World Vision România din satele uitate de lume, fundaţia şi-a propus să cumpere, cu ajutorul donatorilor săi, un cadou de Crăciun care să aducă o bucurie de copil. Dacă vrei să fii Moş Crăciun pentru un copil de la sat poţi dona aici https://bit.ly/3kTvBUk sau orice sumă doreşti sau prin SMS la 8864 cu textul SPERANŢĂ (cost 4 euro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *