Skip to content
Politică

Sarkozy, Băsescu și anticorupția din România. Boștinaru: Să faci ce spune, nu ce face popa! EXCLUSIV

rfi.ro

Europarlamentarul PSD Victor Boștinaru a acordat marți o declarație pentru PSnews.ro despre evenimentul momentului de pe plan european: reținerea pentru 48 de ore a fostului președinte francez Nikolas Sarkozy.

CITIȚI ȘI: Nicolas Sarkozy a fost reținut de poliție: 50 de milioane de euro, în joc

" "

Pentru început, Boștinaru a opinat că reținerea lui Sarkozy era previzibilă, problema fiind doar una de timp.

„Evenimentul de astăzi era într-un fel așteptat, întrucât subiectul a fost permanent în dezbaterea publică și inclusiv în jurul campaniei prezidențiale din Franța. Deci el a existat; era doar problema când se va ajunge la subiectul respectiv.

Al doilea element pe care doream să-l menționez este faptul că asemenea practici – dacă se vor confirma – arată una dintre cele mai hidoase și mai tenebroase fațete ale politicii la nivel european, care pune serios în discuție nu doar moralitatea liderilor noștri politici, ci și problemele de securitate ale unor state membre atunci când liderul unei națiuni se pretează la asemenea operațiuni”, a punctat eurodeputatul PSD.

În altă ordine de idei: vicepreședintele grupului S&D din Parlamentul European responsabil cu relațiile internaționale a adus în discuție asocierea dintre campania prezidențială a anului 2007 și bombardarea Libiei de către francezi în 2011.

„Trei: această istorie a fost adesea asociată cu intervenția militară în Libia, ceea ce ar complica o dată în plus imaginea respectivă. Și din nou vorbește despre vulnerabilitățile pe care le creează corupția de la nivel înalt la adresa securității unor state”, a afirmat Boștinaru.

Pe de altă parte, Victor Boștinaru a atras atenția că nu trebuie să ne grăbim în a pune un verdict cât timp ancheta este încă în fază incipientă, politicianul punând în antiteză telejustiția și scurgerile de informații din dosarele instrumentate în România. În același context, PSD-istul a ținut să combată complexul „România, cea mai coruptă țară din UE”.

„Nu în ultimul rând (și cu asta poate ar fi fost mai bine să încep), e bine să așteptăm, să vedem însă probele care sunt administrate în acest caz, pentru un motiv simplu: în Franța, justiția nu se face nici în presă, nici prin arestul de weekend și nici prin scurgerile de informații. Justiția trebuie realizată acolo unde îi este ei locul – respectiv în fața unei curți.

Poate acest lucru ar trebui să fie învățat și de România, așa cum ar fi bine să încetăm și noi să ne autoportretizăm de fiecare dată drept cea mai coruptă nație din Uniunea Europeană, pentru că cel puțin un episod de tipul acesta România nu a avut și sunt convins că nu va avea – cel puțin nu unul asociat cu elemente de acest tip. De aceea, trebuie să avem moderație și atunci când primim lecții de la profesorii noștri, și atunci când ne «supradimensionăm» meritele în materie de corupție”.

În plus, Victor Boștinaru a dat de înțeles că această criză politică din Franța este de natură să creeze teren pentru ascensiunea partidelor extremiste din Hexagon.

„Oricum: criza politică generată de acest episod nu vine decât să afecteze o dată în plus criza partidelor politice tradiționale din societatea franceză”, a spus parlamentarul european.

Confruntat cu ipoteza apărută în 2011, potrivit căreia bombardarea Libiei ar fi fost gândită ca să acopere dovezile finanțării electorale din 2007, Boștinaru nu a negat această pistă de lucru.

„Este riscant să speculăm în această direcție; doar că în siajul operațiunii respective (cu presupusa finanțare din străinătate a campaniei prezidențiale) s-au adunat și aceste elemente la care faceți dumneavoastră referire. Probabil că investigațiile autorităților judiciare franceze vor face separația între adevăr și folclor, iar lucrurile vor fi puse în ordine”, a zis social-democratul român.

În încheiere, l-am confruntat pe Victor Boștinaru cu faptul că Nikolas Sarkozy a fost unul dintre cei mai aprigi susținători ai lui Traian Băsescu, inclusiv al viziunii acestuia legate de anticorupție și austeritate.

„România are un proverb: «Să faci ce spune popa, și nu ce face popa!» Probabil că niciodată n-a fost mai adevărat decât în cazul celor doi, chiar dacă ulterior – vă amintesc secvențe de acum antologice – prietenia inițială a fost urmată de o epocă de-a dreptul glaciară a relațiilor dintre cei doi”, a replicat europarlamentarul PSD.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *