Skip to content
Politică

Sarkozy, criticat în propriul partid

Mai mulți membri reprezentativi ai partidului conservator francez „Republicanii”, condus de fostul președinte Nicolas Sarkozy, i-au reproșat acestuia că rezultatul alegerilor de duminică nu a fost atât de mare precum au arătat sondajele, potrivit b1.ro.

Conservatorii au câștigat alegerile în 7 din 13 regiuni ale Franței metropolitane, în urma unui scrutin care a dovedit înfrângerea extremei dreapta condusă de Marine Le Pen.

Partidul Socialist, condus de președintele Francois Hollande, deși apare în urma Republicanilor, rezultatul său a crescut față de ultimele sondaje, ținând cont și de faptul că socialiștii au cedat de bună voie conservatorilor două regiuni, pentru ca acestea să nu fie câștigate de Frontul Național.

Acest element este evidnțiat de criticii lui Sarkozy, fostul ministru Nathalie Kosciusko-Morizet a spus că dacă socialiștii nu s-ar fi retras din cursa electorală în acele două regiuni, acestea ar fost luate de extrema dreapta.

La rândul său, fostul premier conservator Francois Fillon a avertizat că popularitatea extremei drepte va continua să crească „atât timp cât francezilor nu li se propune un proiect puternic și credibil”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *