Skip to content
Politică

Șase ani de nepăsare: Boc a tăiat; MRU, Ponta și Cioloș n-au făcut nimic

universuljuridic.ro

Citiți în cele ce urmează despre șase ani de nepăsare – mai precis, despre cum fostul prim-ministru Emil Boc a tăiat ceva, dar urmașii lui în funcția de premier (Mihai-Răzvan Ungureanu, Victor Ponta și Dacian Cioloș) nu au luat măsuri pentru remedierea situației.

Contractele colective de muncă vor redeveni obligatorii atât în instituțiile publice, cât și în cele private, a anunțat, vineri, la Botoșani, ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, citat de Agerpres.

Potrivit demnitarului, această obligativitate urmează a fi inclusă în noua Lege a dialogului social, care va fi lansată spre dezbatere imediat după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice în sistemul bugetar.

„Există o solicitare a tuturor sindicatelor reprezentative la nivel național și trebuie să creăm un sistem de protecție a angajaților, astfel încât drepturile acestora să fie respectate. Legea actuală trebuie modificată astfel încât noi să creăm condițiile minime pentru respectarea drepturilor angajaților, pentru că nu vrem să influențăm foarte mult mediul de afaceri”, a afirmat Petrea.

Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social consideră că Guvernul a făcut o eroare, în 2011, când a eliminat contractele colective de muncă la nivel de ramură și unitate. Amintim că în acel moment PDL-istul Emil Boc se afla în fruntea Executivului.

„Consider că o lege adoptată prin asumare și nu prin dezbatere publică, o lege care până la urmă a înghețat dialogul social și a făcut imposibilă semnarea contractelor colective de muncă a fost o lege împotriva salariaților din România”, a declarat Gabriel Petrea.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *