Şase persoane date în urmărire internaţională au fost aduse în ţară în ultimele două zile

poliţie
Sursa foto: Poliţia Română

Şase persoane date în urmărire internaţională au fost aduse în ţară în ultimele două zile, iar printre acestea s-au aflat un bărbat acuzat de agresiune sexuală şi altul cercetat pentru proxenetism.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că în zilele de joi şi vineri au fost aduse în ţară şase persoane, care aveau emise pe numele lor mandate sau decizii de executare a unor pedepse.
Astfel, a fost adus din Marea Britanie un bărbat, de 34 de ani, domiciliat în Alba, urmărit internaţional pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier. Pe numele său Judecătoria Alba Iulia emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1.433 de zile.
De asemenea, a mai fost adus un bărbat, de 32 de ani, domiciliat în Covasna, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală. Bărbatul fusese prins în Franţa şi avea emis pe numele său mandat de arestare preventivă.
“Un alt bărbat, de 42 de ani, din Mehedinţi, a fost escortat din Olanda, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii la regimul rutier. Judecătoria Drobeta Turnu Severin a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an, 2 luni şi  de zile de închisoare. Totodată, pe numele acestuia, Judecătoria Strehaia a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru infracţiunile la regimul rutier, fiind condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare”, au precizat poliţiştii.
Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: