Şase români au murit, iar doi au fost răniţi după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit cu o autoutilitară, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada A1 din Italia, la periferia oraşului Roma, potrivit presei italiene. Printre victime se numără şi o fetiţă de doar 18 luni, potrivit romaniatv.net
Şase români au murit după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu o autoutilitară. Accidentul s-a produs sâmbătă în jurul orei 5.00, pe Autostrada A1, în apropiere de Roma.
Un microbuz marca Mercedes înmatriculat în România a lovit din spate o autoutilitară Fiat Ducato. Cinci români din microbuz au murit pe loc, iar o fetiţă în vârstă de 18 luni, rănită grav, a murit la spitalul din Tivoli. Alţi trei români au fost răniţi în accident şi au fost transportaţi la spitale diferite din Roma.
Pesoanele aflate în autoutilitară – o familie marocană formată din părinţi şi patru copii – au suferit doar răni uşoare.
O echipă consulară se află în drum spre cele două spitale unde se află cei doi cetăţeni răniţi, informează Ministerul Afacerilor Externe. La nivelul Ambasadei României la Roma s-a constituit o echipă consulară care gestionează cazul, fiind declanşate toate demersurile legale de obţinere a unor informaţii suplimentare, precum şi în vederea acordării asistenţei consulare familiilor cetăţenilor români decedaţi şi răniţi.