Skip to content
Societate

Şase tone de articole pirotehnice, confiscate de poliţiştii din Ilfov şi Maramureş

Şase tone de articole pirotehnice care erau transportate cu două autoutilitare, însoţite de documente care ar conţine date nereale, au fost confiscate de poliţiştii din Ilfov şi Maramureş, potrivit news.ro.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov s-au sesizat din oficiu, în seara de 5 ianuarie, după prinderea în flagrant delict a unui bărbat, care i transporta într-o autoutilitară aparţinând unei societăţi comerciale 5.000 de kilograme de articole pirotehnice.

Pentru acea marfă, bărbatul ar fi prezentat o factură fiscală, existând însă suspiciunea că date înscrise nu corespund realităţii.

De asemenea, el nu deţinea calitatea de pirotehnist.

Acţiunea poliţiştilor a avut loc pe Centura Bucureşti, la intersecţie cu şoseaua Domneşti, judeţul Ilfov.

Cele 5.000 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F2, F3 şi F4, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, urmărirea penală fiind supravegheată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

La activităţi au participat şi poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov.

Tot în 5 ianuarie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 6 Poliţie Rurală Sarasău, Poliţiei Sighetu Marmaţiei şi Detaşamentului de Jandarmi Sighetu Marmaţiei din cadrul I.J.J. Maramureş, au oprit o autoutilitară, pe Drumul Naţional 19, în localitatea Săpânţa.

Autoutilitara era condusă de un bărbat, de 32 de ani, din Timiş, iar în urma verificărilor, poliţiştii au descoperit în autovehicul aproximativ 1.000 kilograme de articole pirotehnice, pentru care au fost prezentate patru facturi fiscale, despre care există bănuiala că cele înscrise nu corespund realităţii.

Întreaga cantitate de articole pirotehnice şi cele patru facturi au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *