Skip to content
Satu Mare Știri locale

Satu Mare: Captură importantă de ţigări de contrabandă făcută de poliţiştii de frontieră în localitatea Decebal

Peste 12.000 de pachete cu ţigări de contrabandă au fost confiscate de poliţiştii de frontieră în localitatea Decebal. Valoarea acestora este de aproximativ 142.000 lei

În urma unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări efectuat joi, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au confiscat 12.090 de pachete cu ţigări de contrabandă. Captura a fost făcută după ce poliţiştii au oprit pe raza localităţii Decebal o auoutilitară cu numere de înmatriculare de Marea Britanie. La volanul maşinii se afla un bărbat în vârstă de 31 de ani, din judeţul Maramureş.

Când au trecut la verificarea maşinii, poliţiştii au descoperit în compartimentul de marfă mai multe colete, unele dintre ele fiind învelite în folie neagră. În urma inventarierii coletelor aflate în maşină poliţiştii au descoperit diverse obiecte personale dar şi cele 12.090 pachete cu ţigări de diferite mărci, provenite din magazinele de tip duty free din Ucraina.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara în valoare de aproximativ 16.800 lei a fost indisponibilizată la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor. Bărbatul în vârstă de 31 de ani este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *