Scafandri militari români au participat la un exerciţiu multinaţional, în Bulgaria

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Scafandri militari români au participat la un exerciţiu multinaţional, în Bulgaria, iar cu acest prilej ei au desfăşurat antrenamente împotriva pericolului minelor marine.

Reprezentanţii Forţelor Navale au anunţat, luni, că Centrul 39 Scafandri a participat, la sfârşitul lunii septembrie, la cea de-a treia ediţie a Exerciţiului multinaţional ”Triton”, specific domeniului scafandreriei, organizat de Forţele Navale ale Bulgariei, în proximitatea oraşului Varna şi în apele teritoriale ale Bulgariei.
“Scopul exerciţiului «Triton 23» este acela de a consolida cooperarea şi interoperabilitatea dintre ţările partenere participante (Bulgaria, Italia, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia), iar la activităţile de instruire comună, Forţele Navale Române au participat cu doi ofiţeri de stat major, 12 scafandri de luptă EOD şi şase scafandri de mare adâncime, care, alături de partenerii străini, au executat secvenţe de antrenament specifice luptei împotriva ameninţărilor subacvatice, în special contra pericolului minelor marine”, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: