”Alianța pentru Prahova” formată din PSD, Pro România și PPUSL contestă rezultatul alegerilor și arată că este o diferență între procesele verbale care au plecat din secții și ceea ce a ajuns la Autoritatea Electorală Permanentă.
”Alianța pentru Prahova a contestat la Biroul Electoral Județean Prahova mai multe nereguli în procesele verbale, în urma numărătorii paralele făcute. Au fost sesizate necorelări între procesele verbale din secțiile de votare și rezultatul afișat pe site-ul AEP, în mai multe secții de votare din județ.
La verificarea site-ului AEP pentru centralizarea rezultatelor votului, am constatat că, la mai multe secții de votare din județul Prahova, au fost inversate voturile între Alianța pentru Prahova și alte formațiuni politice înscrise la scrutinul de duminică.
De asemenea, am solicitat renumărarea voturilor nule, atât pentru alegerea Consiliului Județean, cât și pentru alegerea Președintelui Consiliului Județean Prahova, sesizând un număr nejustificat de mare al voturilor nule.
În cazul în care contestatiile vor fi respinse, vom recurge la instanțele de judecată.
Așteptăm cu interes răspunsul Biroului Electoral Județean, deoarece este necesară o imagine finală foarte corectă a rezultatului scrutinului din 27 septembrie”, se arată într-un comunicat.
Candidatul PNL Andrei Volosevici a câştigat Primăria Ploieşti cu aproape 60% din voturile valabil exprimate, următorul clasat, la o diferenţă considerabilă de scor, fiind candidatul Alianţei pentru Prahova, Cristian Ganea (Pro România), care a obţinut 15,57% din voturi.
Potrivit datelor publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, Volosevici, care a mai fost primar în mandatul 2008-2012, are 35.611 din cele 60.984 de voturi valabil exprimate în cele 157 de secţii de votare din Ploieşti, câştigând alegerile cu un procent de 58,39%.
Cristian Ganea a fost votat de 9.559 de ploieşteni (15,57%), iar candidatul Alianţei USR-PLUS, Răzvan Enescu, a întrunit 14,37% din voturile valabil exprimate.
În ceea ce priveşte Consiliul Local Ploieşti, PNL a obţinut 13 mandate, Alianţa pentru Prahova şi Alianţa USR PLUS câte 5 mandate, Partidul Prahova în Acţiune 2 mandate, iar ALDE 2 mandate.
1 comentariu la “Scandal. „Alianța pentru Prahova” contestă rezultatul alegerilor din 27 septembrie”